noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 211
această viaţă nouă începută prin Duhul nu poate fi
finalizată sau desăvârşită „prin carne” (ori „prin trup”;
adică prin ascultare de Lege, prin circumcizie şi alte
reguli pentru trup; Cornilescu traduce „prin firea
pământească”, dar opţiunea aceasta nu este foarte bună
aici).
Galateni 3:5 vine ca o paralelă, până la un punct, la
3:2, şi arată în cel fel au primit ei Duhul, iniţial, prin
auzirea credinţei: prin minuni şi prin lucrări deosebite
între ei, din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi categoric nu
prin Lege (Galateni 3:5). Mai mult, faptul că galatenii au
promisiunea Duhului reprezintă o extindere către
neamuri a promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam,
la care avem acces prin credinţă, prin Isus Hristos
(Galateni 3:14).
4, antiteza fiu – rob şi confirmarea Duhului Sfânt
Într-o notă generală care aminteşte de epistola către
Romani, Pavel continuă argumentul despre participarea
Duhului Sfânt în viaţa credincioşilor, printr-o paralelă
semnificativă, în Galateni 4:5-7, între Isus, Fiul, şi Duhul
Sfânt.
Atât în 4:5 cât şi în 4:7 Dumnezeu a trimis pe cineva
în vederea mântuirii oamenilor. Mai întâi, în 4:5, se
arată că Dumnezeu l-a trimis (exapesteilen, de la
exapostello) pe Fiul său, născut din femeie, născut sub
Lege (două trăsături importante: Isus este Mesia născut
din fecioară, întrupat, deplin om, şi a venit fiind născut
ca evreu, sub legământul Legii), ca să realizeze două
obiective importante: să îi răscumpere pe cei ce erau sub
Lege (exagorazo: a răscumpăra un sclav, în piaţa forţei de
muncă), şi să le dea o nouă calitate, înfierea (huiotesia;
Fiul, huios, dă ca dar înfierea, huiotesia, adică adoptarea,
calitatea de fiu), o nouă relaţie cu Dumnezeu, în loc de
supunerea faţă de Lege, ca rob al Legii.
Galateni 4:6 prezintă apoi o cauzalitate interesantă, o
relaţie importantă care descrie motivele venirii Duhului