noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 149
Umanitate şi hamartiologie în 1-2 Petru
Petru surprinde prin câteva discuţii interesante, deşi nu
are multe referinţe asupra acestui subiect. El aduce în
discuţie citatul din Isaia 53:9, 12, unde este vorba despre
robul Domnului, Obed Yahveh, care suferă ca un miel de
jertfă, curat, şi îl aplică lui Isus: „El n-a făcut păcat (hos
hamartian ouk epoiesen), şi în gura lui nu s-a găsit
înşelăciune” (1Pet. 2:22). Cu ocazia aceasta apare că şi în
VT, exista ideea unei jertfe mesianice curate, lipsite de
orice păcat. Cu alte cuvinte, lipsa de păcat din viaţa lui
Isus nu este numai o pretenţie a mântuitorului, o
proclamare apostolică, ci şi o profeţie.
O comparaţie interesantă apare în 1 Petru 4:1-2, între
Isus, cel care a pătimit pentru păcat, şi creştini, cei care
s-au identificat cu jertfa lui Isus, şi au, prin urmare,
acelaşi fel de gândire, acelaşi scop:
Aşadar, deoarece Hristos a pătimit în trup,
înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi gândire, fiindcă
oricine a pătimit în trup, a terminat cu păcatul, şi
timpul rămas pentru viaţa în trup nu-l mai petrece
ca să trăiască după poftele oamenilor, ci după voia
lui Dumnezeu.
Gândirea teologică a lui Isus este prezentată în acest
pasaj ca o adevărată armă, o echipare solidă pentru o
viaţă sfântă. Isus este cel care, murind pe cruce, în trup
„a încheiat-o cu păcatul” (pepautai hamartias). Referinţa
este la suferinţa în trup, la moarte, care a plătit preţul
păcatului, aşa cum cere Legea. Creştinul, în concluzie,
dacă se identifică prin credinţă cu pătimirea lui Isus,
beneficiază şi el de aceeaşi finalitate: a încheiat-o şi el cu
păcatul, şi s-a dedicat trăirii după voia lui Dumnezeu (cf.
1Pet. 1:24).
Concluzii despre umanitatea lui Isus şi păcat
Umanitatea lui Isus este o umanitate adevărată, sfântă,
lipsită de păcat, şi trăită în două etape: etapa vieţii