noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

126 TBNT
431); cele două naturi ale lui Isus nu se contopesc
(Chalcedon, 451).
Capitolul de faţă urmăreşte subiectul umanităţii lui
Isus din punct de vedere al teologiei biblice, adică prin
sublinierea detaliilor prezente în fiecare corpus al NT.
Umanitatea lui Isus este reflectată în primul rând în
evanghelii, care se ocupă de prezentarea istorică a vieţii
mântuitorlui, dar este conturată destul de bine şi în alte
scrieri ale NT. O bună tratare a acestei teme nu poate fi
dezlipită de o bună înţelegere a divinităţii lui Isus,
deoarece aceste două naturi, umană şi divină, sunt
caracteristice lui şi relaţia dintre ele a constituit
întotdeauna un subiect teologic major. Tema umanităţii
lui Isus este, astfel, legată în mod fundamental de
subiectul întrupării Fiului divin, al asumării de către
Dumnezeu a unei umanităţi complete.
Evangheliile sinoptice şi umanitatea lui Isus
Evangheliile sinoptice aduc un număr mare de detalii,
unele directe, altele implicite, cu privire la umanitatea
lui Isus. Matei şi Luca, în mod special, abordează acest
subiect în introducerea evangheliilor lor, unde se
consemnează naşterea şi copilăria lui Isus, variantele
genealogiei lui. Interesul lor pentru umanitatea lui Isus
apare şi mai târziu în naraţiunile învierii, în pasajele
despre arătările lui Isus după înviere şi la înălţare.
Marcu subscrie aceluiaşi tip de informaţii generale, fără
a include însă perspectiva naşterii şi copilăriei şi fără a
insista pe învierea în trup (detalii care par să răspundă
unui interes apologetic mai târziu, în celelalte două
evanghelii).
CONCEPEREA LUI ISUS
Evenimentul conceperii şi naşterii implică teologia
întrupării, a asumării identităţii umane alături de
natura divină (a coexistenţei celor două naturi) precum şi
ideea comuniunii lui Isus cu umanitatea, rolul său