noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

238 TBNT
departe, Luca şi Matei sunt cei care redau cele mai multe
parabole spuse de Isus.
Spre finalul epistolului fereastra socială se deschide
din nou, odată cu complotul pentru crucificarea lui Isus.
Uciderea profeţilor incomozi este o soluţie la care Israel a
apelat des (23:29-39; 26:3-5, 47-50, etc.) şi la care
apelează şi în cazul Isus.
Aceleaşi capitole ale discursului final al lui Isus, 23-25,
vin însă şi cu o perspectivă antropologică importantă,
referitoare la sfârşitul istoriei.. Astfel, în Matei 23:15-32
apare celebrul caz (imaginar) al celor şapte fraţi
căsătoriţi cu aceaşi soţie; răspunsul Domnului este că,
după înviere, modul de exprimare socială a dragostei se
va schimba: oamenii nu se vor mai căsători, ci vor fi ca
îngerii. Oamenii vor fi surprinşi de ziua judecăţii în mod
asemănător cu surpriza de la venirea potopului, în
timpul lui Noe (Mat. 24:3-25). Poporul lui Dumnezeu
este, deci, o omenire în devenire, un popor pământesc,
dar în transformare.
ANTROPOLOGIA LUI LUCA
Asemănător cu Matei (de la care probabil se şi inspiră),
Luca este interesat de naşterea şi copilăria lui Isus.
Compoziţia sa este însă mai elaborată. Dacă Matei
prezenta o paralelă implicită dintre Isus şi Moise, Luca îl
anunţă pe Isus prin prezentarea mai întâi a naşterii lui
Ioan Botezătorul. Apare astfel o comparaţie implicită
între cele două naşteri: despre Ioan se spune că „va fi
mare înaintea Domnului”, că „se va umple de Duhul
Sfânt încă din pântecele maicii sale” şi că va lucra astfel
încât „să gătească Domnului un norod bine pregătit
pentru El” (Luca 1.15-17). Despre Isus se spune, prin
paralelism că „va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui
Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de
domnie al tatălui Său David. El va împărăţi peste casa
lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”
(Luca 1.32-33). Dacă Matei îl prezintă contextualizat pe