noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 239
Isus la poporul Israel, Luca îl prezintă în perspectivă
globală, eternă: prin Isus, omenirea are un rege etern şi,
implicit, va face parte dintr-o împărăţie eternă a lui
Dumnezeu.
În prezentarea genealogiei lui Isus (Luca 3.23-38),
Luca urmează un plan diferit, parcurgând implicit şi
invers generaţiile, de la Isus la Adam, care este numit
„fiul lui Dumnezeu” (denumirea este ambiguă deoarece
se poate referi şi la Adam şi la Isus, care se afla în capul
listei; Isus este Fiul lui Dumnezeu ca Fiu întrupat, în
timp ce Adam poate fi doar ca fiu creat, în acelaşi fel în
care toţi oamenii sunt, prin Adam, fii ai lui Dumnezeu).
Această listă genealogică reuşeşte însă să pună pe
tapet problema relaţiei omului cu Dumnezeu: o filiaţie
căpătată prin creaţie, în nevoie de restaurare – în urma
păcatului, şi în situaţia de a fi ridicată la un nivel şi mai
înalt prin intervenţia mântuitoarea a Fiului întrupat a
lui Dumnezeu (prin care devine o filiaţie spirituală).
De fapt, antropologia lui Luca aduce în prim-plan, de
asemeni, şi o altă problemă importantă: plinătatea cu
Duhul Sfânt. Atât evanghelia după Luca precum şi
Faptele Apostolilor au temă importantă relaţia omului cu
Duhul Sfânt: tot ce are importanţă este făcut într-o stare
de plinătate în Duhul (expresia „plin de Duhul” este
caracteristică lui Luca).
Aşa cum s-a observat deja, există două direcţii
antropologice în Luca-Fapte şi, în general, în NT: una
specifică, despre Isus ca om (ca Dumnezeu întrupat), şi
una generală, despre omenire în ansamblul său. Ambele
direcţii sunt importante, întrucât ele informează atât
despre prezentul rasei umane, în nevoie de restaurare,
cât şi despre idealul ei şi viitorul ei, lucruri deduse din
viaţa şi lucrarea mântuitorului Hristos Isus.