noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 137
unei părţi de atributele divine, Pavel adoptă şi o linie teologică
ioanină (cf. Ioan 1). Acest al doilea Adam (deşi avea şi o natură
divină) este răsplătit, ca urmare a ascultării sale de Dumnezeu, cu un
„nume mai presus de orice nume” (expresia de aici are un ecou în
Evrei 1:4, „un nume mult mai minunat”).
Coloseni 1.13-22, un al doilea imn hristologic, la fel de faimos ca şi cel
din Filipeni, îl prezintă pe Isus Cel preexistent şi glorificat, atât înainte
cât şi după înviere. Umanitatea lui Isus este prezentată din punctul
de vedere al eternităţii (Pavel are o perspectivă ioanină aici); versetul
22 vorbeşte despre trupul Lui de carne iar versetul 18 face referire la
înviere, Isus fiind ,,Cel dintâi născut dintre cei morţi” (cf. ,,El este cel
dintâi născut din toată creaţia”, adică unicul şi cu întâietate în toate şi
în tot universul, 1:15). El face pace prin săngele crucii Lui, unde
sângele se referă, din nou, la umanitatea Sa, la viaţa Sa umană şi la
jertfa sa; El a murit cu adevărat, nu s-a prefăcut. El este chipul
(eikon) Dumnezeului celui nevăzut (aoratos), manifestarea vizibilă, în
formă umană, a divinităţii.
1 Timotei 3.16. Crezul creştin este prezentat aici sub formă de imn, cu
numele „taina evlaviei”: Isus este „Cel ce a fost arătat în trup, a fost
dovedit drept în Duhul, a fost văzut de îngeri, etc.”. Cele trei afirmaţii
citate vorbesc despre umanitatea lui Isus, despre mărturia dată de
Tatăl prin Duhul la botez şi de mărturia Duhului în minunile lui Isus,
după cum şi vederea Sa de către îngeri vorbeşte despre momentele
de epifanie de pe muntele schimbării la faţă şi, bineînţeles, despre
înviere.
2 Timotei 2:11-13 cuprinde, de asemeni, un imn sub formă de crez
prin care se expune legătura dintre Isus şi destinul nostru.
Aşa cum se vede din epistolele lui Pavel, proiectul
,,om” este grandios în gândirea lui Dumnezeu. În plus, se
poate observa că Isus îşi asumă umanitatea fără a se
simţi neconfortabil ori limitat în această postură (deşi,
înainte de înviere au existat limitări; oricum, şi înainte şi
după înviere, în moduri diferite, în Isus s-au manifestat
cele două naturi, divină şi umană, lucrul acesta fiind tot
mai bine observat în timp, de ucenicii Săi).
Paralela Adam – Isus, ca reper major al umanităţii
Sale, nu este totală, în timpul vieţii pământeşti a lui
Isus. Din acest punct de vedere, personajul „avantajat”