noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

206 TBNT
la popoare diverse), traducerea limbilor (sau
interpretarea lor). Duhul dă darurile aşa cum voieşte , un
prerogativ personal şi divin, în acelaşi timp (12:11).
La fel ca în Efeseni 4, în 1 Corinteni 12:13 Duhul
asigură unitatea Bisericii prin unitatea experienţei (dar
diversitatea darurilor): credincioşii au fost botezaţi în (en
heni pneumati) unul şi acelaşi Duh, spre a forma un
singur trup, unul şi acelaşi trup (eis to hen soma), toţi
sunt adăpaţi din acelaşi Duh („scufundaţi” şi „adăpaţi”
reprezintă termeni care trimit la imaginea botezului în
apă).
Referinţele la Duhul Sfânt reapar în 1 Corinteni 14,
după ce capitolul 13 a fost dedicat imnului dragostei, cea
mai bună cale şi, probabil, cel mai mare dar pentru
creştin. Capitolul 14 este, se pare o discuţie despre cum
nu ar trebui folosite darurile duhovniceşti. Astfel, în 14:2
se lansează termenul pneumati, „prin duhul” (dativ de la
pneuma, decl. 3), care va reapărea de mai multe ori şi în
1 Corinteni 14:12-16, traducerea având soluţii multiple
(prin duhul, prin Duhul). Pavel contrastează însă
rugăciunea, cântarea şi binecuvântarea rostite cu
mintea, bine înţelese, cu cele rostite prin practica „în
duh” a corintenilor, adică rostite în „limbă” (cu sensul de
„limbă neînţeleasă”). Din această cauză, ambiguitatea
termenului pneumati în acest text ar trebui rezolvată, se
pare, prin traducerea cu „d” mic, „duhul”, ca referire la
duhul omului, nu la Duhul Sfânt.
Un accent înrudit pare să intervină şi în 1 Corinteni
14:32, unde se spune că intervenţiile spirituale ale
profeţilor (în text: „duhurile profeţilor”, pneumata
profeton) sunt supuse profeţilor, adică nu spontane şi
dezordonate, ci în rânduială şi respect (supuse, cf.
hypotasso).
15, tratatul despre înviere
În capitolul 15, unul din principalele texte ale lui
Pavel despre înviere, limbajul despre duh apare în