noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 59
Pavel abordează mai curajos parcă decât Ioan ideea
filiaţiei divine aplicate oamenilor (suntem fii ai lui
Dumnezeu, prin credinţă, iar Duhul Sfânt ne face
conştienţi de această stare, dându-ne instinctul şi
iluminarea de a recunoaşte că Dumnezeu este Tatăl
nostru şi de a-l numi ca atare).
În mod deosebit, merită comentat Galateni 4:4. Ca şi
Romani 8:3, el face referire la pre-existenţa Fiului lui
Dumnezeu, dar cu mai mare claritate, deoarece este
amintită nu numai trimiterea Fiului, ci şi naşterea Sa
din femeie. Mesajul versetului este destul de limpede,
dar lucrul care atrage atenţia este afirmarea calităţii de
Fiu pe care Isus o avea înainte de naşterea Sa din femeie.
Aceasta trimite la o complexă teologie a relaţiilor dintre
persoanele Sfintei Treimi, şi la relaţia eternă prin care
Fiul purcede din Tatăl, din veşnicie. Din acest punct de
vedere, relaţia fiu divin – tată ceresc în care se află Isus
pe pământ, după întrupare, este o particularizare în
istorie şi în lumea materială a relaţiei veşnice, tainice,
care există între Fiul, a doua persoană din Sf. Treime, şi
Dumnezeu Tatăl, prima persoană a Sf. Treimi. O astfel
de subliniere marchează, alături de altele din corpusul
ioanin şi din epistola către evrei, bazele teologiei NT
despre Sf. Treime.
Efeseni
În Efeseni 4:13, se spune că Biserica a primit diverse
daruri din partea lui Dumnezeu (slujiri şi slujitori) ca să
crească până la unitate în credinţă şi în cunoaşterea
Fiului lui Dumnezeu, la nivelul plinătăţii lui Hristos.
Expresia „până când vom ajunge toţi la unitatea
credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea
de om desăvârşit, la măsura staturii depline a lui
Hristos”. arată că Fiul este standardul maturităţii
umane (expresia Fiul are aici conexiuni strânse şi cu
titlul Fiul omului, deoarece este vorba despre bărbatul –
omul - desăvârşit (teleios aner).