noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

266 TBNT
prezentă, şi una îndepărtată, viitoare. De aici, apar două
tipuri de eshatologii: o eshatologie realizată (împlinită
deja) şi una nerealizată (care aparţine viitorului).
Eshatologia realizată înseamnă că este deja vremea
sfârşitului, s-a împlinit ce s-a profeţit, că lumea se află în
mijlocul evenimentelor de pe urmă, în vremea sfârşitului.
Într-un fel, acest lucru este pe deplin adevărat: vremea
sfârşitului este marcată, de exemplu, de venirea Duhului
sfânt şi inaugurarea noului popor al lui Dumnezeu (F.
Ap. 2; Isus a înviat şi stă la dreapta Tatălui, în slavă,
persecuţia Bisericii a început, oamenii primesc în dar
viaţa veşnică, etc.), şi prin multe alte semne. Pe de
cealaltă parte, eshatologia nerealizată se referă nu doar
la vremea sfârşitului ci la ultimile evenimente care
încheie, practic, existenţa acestei părţi a istoriei, a
acestei lumi, la a doua venire, la judecata finală, la
împărăţia veşnică, etc.
PERSPECTIVE ESHATOLOGICE ÎN VT
Scriptura se referă la viitor în numeroase texte, dar
aceste referinţe se ocupă de un domeniu larg de
evenimente, de perioade, şi pot include o anumită
nedeterminare. De exemplu, în Geneza este promisă
venirea lui Mesia, care îi va elibera pe oameni de blestem
şi va zdrobi capul şarpelui (al Satanei). Acţiunea aceasta
are parţial loc la întruparea Domnului Isus, la Cruce şi
Înviere, dar şi la momentul decisiv al ultimei înfrângeri,
definitive a Diavolului şi a aliaţilor săi, la cea de a doua
venire a lui Isus. Profeţia pare să le unească pe
amândouă într-o singură perspectivă, cu nuanţe. Apoi,
Moise vorbeşte despre un prooroc asemenea lui care va
veni, cândva, într-un viitor îndepărtat (Deuteronom
18:15-18; un urmaş evident este Iosua, dar este limpede
că Moise nu se referă la acesta, în primul rând, ci vizează
o altă persoană mesianică, cineva mai îndepărtat).
Faptul că Moise priveşte în viitor, la distanţă apreciabilă,