noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 195
patriarhii au primit făgăduinţele divine înainte de
venirea Legii de pe Sinai, prin Moise, dată de Domnul şi
de îngeri.
În afară de exemple ca acestea de până acum, există şi
construcţii mai poetice legate de acest paralelism Duh –
lege, de exemplu în 2 Corinteni 3:5-6, unde creştinii din
Corint sunt asemănaţi cu o epistolă scrisă de apostoli „nu
cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe
table de piatră, ci în inimi de carne”. Referinţa la Lege
este indirectă şi se pare că Pavel are în vedere Ieremia
31:31-33.
EPISTOLA CĂTRE ROMANI
Epistola către Romani este una din cele cinci lucrări
majore în care Pavel scrie adevăruri revoluţionare despre
Duhul Sfânt (Romani, 1-2 Corinteni, Galateni, Efeseni).
Formal şi conceptual Pavel este foarte atent la felul în
care argumentează că lucrarea Duhului este de maximă
importanţă pentru cel credincios, pentru viaţa sa cea
nouă.
De la început, în Romani se pot distinge trei secţiuni
majore despre Duhul Sfânt: Romani 1-2 (5), 7-8 (9), şi 14-
15. În afara acestor texte există doar puţine referinţe
despre Duhul lui Dumnezeu.
Romani 1-2 (5)
În această secţiune, o primă menţiune a Duhului Sfânt
apare în 1:4 şi se referă la confirmarea lui Isus ca Fiu al
lui Dumnezeu, prin învierea lui din morţi, confirmare
dată conform sau potrivit Duhului sfinţeniei (kata
pneuma hagiosunes). Expresia folosită de Pavel se poate
referi fie la Duhul sfinţeniei lui Isus, adică la persoana
lui Isus însuşi, fie la Duhul Sfânt, a treia persoană din
Sfânta Treime. În primul caz, pasajul descrie divinitatea
lui Isus (argumentul din vv. 3-4 se bazează pe o paralelă
între umanitatea şi divinitatea lui Isus, între perspectiva