noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

142 TBNT
În Apoc. 19:11-13: aici este prezentat Logosul, cineva care seamănă
cu un om. Se subînţelege că acesta este Isus, omul glorificat,
Dumnezeu care s-a întrupat.
În Apocalipsa apar ambele trăsături ale lui Isus, şi
divinitatea şi umanitatea Sa, anume o umanitatea
glorificată, domnitoare.
2.3 UMANITATEA LUI ISUS ŞI PROBLEMA PĂCATULUI
Afirmarea întrupării şi, în acelaşi timp, a umanităţii
depline a lui Isus, nu înseamnă în vreun fel diminuarea
divinităţii Sale, şi nu implică faptul că, datorită trupului
său omenesc, Isus a experimentat şi păcatele
caracteristice oamenilor, sau păcatul, ca realitate
ancorată în trupul şi sufletul omenesc. Pe deoparte, în
esenţa făpturii sale, ca la creaţie, nu detectăm păcatul;
păcatul nu face parte din om în vreun mod definitoriu
pentru umanitate, păcatul a fost inclus, integrat în
natura umană. În această privinţă, Isus este, întradevăr,
un al doilea Adam, pur. El este conceput şi
născut fără păcat. El stă împotriva împotriva păcatului şi
respinge întotdeauna ispitele lui Satan, atât directe cât şi
pe cele venite prin oameni (întrucât natura sa umană nu
este păcătoasă El, el nu poate fi ispitit prin sine însuşi).
Problema umanităţii lui Isus şi a relaţiei sale cu natura
păcătoasă a omului (sau, mai degrabă, a lipsei sale de
relaţie cu această natură păcătoasă) este importantă
însă, complexă, şi merită studiată în contextul NT.
Umanitate şi hamartiologie în autorii sinoptici
Luca şi Matei descriu naşterea de origine divină a lui
Isus, şi se înţelege că, sub protecţie divină, conceperea şi
naşterea Sa nu au fost afectate de păcat sau de vreo vină
omenească prin intermediul fecioarei Maria, căci a fost
conceput prin puterea Duhului Sfânt.