noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 181
murit pentru păcatele noastre şi a înviat, şi stă la
dreapta tronului lui Dumnezeu Tatăl).
În ce-l priveşte pe Corneliu, Petru afirmă în 11:15 (cf.
11.16) că experienţa lor repetă experienţa de la început a
apostolilor „Şi tocmai când începusem să vorbesc, s-a
coborât Duhul Sfânt peste ei, aşa cum a venit şi peste noi
la început (en arche).” S-ar putea înţelege, astfel, că
există o diferenţă între ceea ce fusese experimentat la
Rusalii şi ceea ce experimentau ucenicii în mod comun,
zilnic, deoarece Petru precizează că numai „la început”
au experimentat lucrul acesta. De asemenea, se poate
observa că în toate aceste cazuri, apostolii erau cei care
trebuia să înţeleagă din partea lui Dumnezeu validitatea
noii direcţii de predicare a evangheliei. Se poate observa
că şi cei ce au primit Duhul cu semnele de la Rusalii,
aveau nevoie să înţeleagă faptul că au un statut egal în
Biserică, prin Isus, indiferent dacă au fost evrei, sau
samariteni semi-păgâni, sau chiar păgâni cum erau
romanii şi grecii, şi alte neamuri.
Seria menţionărilor Duhului Sfânt continuă prin
diverse alte precizări. Astfel, Biserica mărturiseşte, în
continuare, inspiraţia divină, prin Duhul Sfânt, a
scripturilor (4:25). Apoi, în faţa persecuţiei, creştinii din
Ierusalim se roagă cu intensitate şi sunt umpluţi cu
Duhul Sfânt, rezultatul fiind continuarea predicării cu
îndrăzneală a cuvântului lui Dumnezeu (4:31).
Duhul Sfânt veghează asupra eticii Bisericii şi, astfel,
Petru îi judecă pe soţii Anania şi Safira cu acuzaţia că au
minţit pe Duhul Sfânt şi au ispitit pe Duhul Sfânt (Fapte
5:3, 9). Pasajul funcţionează ca un semn al nevoii de
puritate a Bisericii, aşa cum Israel trebuia să fie pur,
curat, pentru a fi victorios în cucerirea Canaanului (cf.
Acan, în Iosua 7).
Apostolii mărturisesc cu putere în Ierusalim despre
Isus, ca martori ai vieţii lui Isus, fiind confirmaţi şi de
mărturia Duhului Sfânt – Duhul Sfânt este martor al lui
Isus (prin semne, minuni, predicare, etc., Fapte 5:32).