noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 207
prezentarea învierii din 15:42-46. Conform acestui pasaj
există două trepte în dezvoltarea omului: una fizică,
sufletească (psuchikon) şi una spirituală (pneumatikon).
Astfel, primul om (protos anthropos), Adam, a fost creat
ca să devină un suflet viu (psuche zosa), dar ultimul
Adam – sau Adam cel eshatologic, al vremii sfârşitului
(eschatos Adam), adică Hristos, este un spirit generator
de viaţă, inducător (aducător) de înviere (pneuma
zoopoion). Prin învierea lui Hristos, forţa creaţiei, a
restaurării, s-a coborât în omenire, în persoana lui Isus
Hristos. De acum, omul nu mai este doar beneficiar al
vieţii, ci, prin Hristos – reprezentatul său, este şi sursă
de viaţă.
2 Corinteni
Epistola 2 Corinteni discută lucrarea Duhului în
contextul noului legământ în care slujesc apostolii şi
evangheliştii şi prin contrast cu legământul cel vechi, al
Legii de pe Sinai, în care a slujit Moise (cap. 1-4).
Contextul general este cel de apărare a apostoliei lui
Pavel faţă de detractorii săi din Corint şi din Ierusalim.
1 şi 5, siguranţa creştinilor şi Duhul Sfânt
Discuţia despre noul legământ şi despre unitatea
Bisericii din primele capitole din 2 Corinteni include
două versete faimoase despre Duhul Sfânt.
2 Corinteni 1:22, ni-l prezintă pe Duhul ca fiind acela
cu care Dumnezeu ne-a uns, ne-a pecetluit şi pe care ni la
dat ca arvună – sau avans (arrabon) – al mântuirii. În
contextul din capitolul 1, versetul încheie o demonstraţie
a apostolului Pavel despre seriozitatea planurilor sale de
vizitare a Bisericii din Corint, precum şi despre poziţia
sigură pe care aceasta o are în planul de mântuire a lui
Dumnezeu. Cu alte cuvinte, prin aceste trei acţiuni
(ungere, pecetluire, dar în avans), Duhul oferă siguranţă
şi stabilitate celor credincioşi.