noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

98 TBNT
Maria „mama Domnului meu”. Tot în contextul naşterii,
şi păstorii sunt anunţaţi despre naşterea lui „Hristos,
Domnul” (Lc. 2.11). În ambele situaţii, implicaţia este că
Isus este Domnul mesianic, Fiul lui David (rămâne de
văzut în ce măsură a fost clar şi că folosirea acestui titlu
implică faptul că Isus este Dumnezeu întrupat, una cu
Iahveh, Dumnezeul lui Israel).
Folosirea curentă, aplicată lui Isus, a acestui titlu
începe, aşa cum s-a amintit, cu Luca 6:5, unde se afirmă
drepturile mesianice ale lui Isus şi, prin asociere, ale
ucenicilor Săi, într-un pasaj care pune laolaltă două
titluri: „Fiul omului este Domn şi al Sabatului”. Seria
continuă şi Isus este numit Domnul la învierea fiului
văduvei din Nain (7:13), la prima trimitere în misiune a
ucenicilor (10:1), în discuţia cu privire la Marta şi Maria
(10:39), în mustrarea fariseilor (11:39), în pilda
ispravnicului înţelept (12:42), la vindecarea femeii cu
hemoragie (13:15), în discuţia despre credinţă şi bobul de
muştar (17:5-6), în pilda judecătorului nedrept (18:6).
Cu conotaţii mesianice aparte, titlul este folosit în
evenimentele legate de intrarea glorioasă în Ierusalim,
de săptămâna patimilor (întâlnirea cu Zacheu, 19:8;
pregătirea intrării în Ierusalim, 19:31, 34; în 19:38 apare
din nou asocierea cu Dumnezeu Tatăl: Isus este
„împăratul care vine în numele Domnului”; cf. şi 20:42-
44, discuţia despre Ps. 110). După avertizarea lui Petru
(22:31, 61), titlul apare în contextul legat de învierea lui
Isus (24:3, 34). Aici înţelesul este, de asemeni, dublu: o
dată se referă la calitatea mesianică a lui Isus, retroactiv,
şi apoi, anticipativ – şi demonstrat prin puterea învierii,
la divinitatea sa.
TITLUL DOMNUL ÎN CORPUSUL IOANIN
Deşi titlul nu este folosit foarte mult de Ioan, totuşi,
unele din cele mai importante instanţe se află tocmai în
evanghelia sa. Pe ansamblu, Ioan scrie cu un foarte
pronunţat caracter post-istoric, adică bazat nu pe o