noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 253
mântuire, în cadrul discuţiei generale despre mesajul
evangheliei care aduce vestea bună a mântuirii tuturor,
şi iudeilor şi păgânilor. Pavel generalizează ideea de Lege
şi aduce o perspectivă unificată asupra rolului ei (în timp
ce evreii au Legea de pe Sinai, păgânii au avut Legea
conştiinţei lor). Argumentul dovedeşte o putere
extraordinară de analiză şi sinteză, precum şi o
sensibilitate culturală deosebită: atunci când scrie despre
Legea conştiinţei păgânilor şi despre Legea sinaitică,
Pavel are în vedere o comparaţie implicită între Moise şi
revelaţia dată lui, pe deoparte, şi Legea romană, precum
şi scrierile filosofilor greci (Platon, Aristotel), pe de
cealaltă parte.
Mai întâi, în capitolele 1-3, 9-11, se arată că există o Lege
revelată de Dumnezeu pe care a primit-o Israel pe Sinai, de la
Moise, şi la care se adaugă cuvintele profeţilor, oracolele. Ea
este numită dreptarul adevărului şi al cunoştinţei (2:20). Tot ce
spune Legea spune cu autoritate iudeilor, adică celor care au
intrat sub legământul Legii (3:19). Legea aduce cunoştinţa
deplină a păcatului (3:20). Cunoaşterea păcatului nu aduce însă
îndreptăţirea omului, neprihănirea, pentru că Legea este mai
degrabă un martor care indică spre o îndreptăţire (neprihănire)
ce se obţine fără Lege, deşi nu în afara Legii (3:21). Faptele legii
nu pot aduce mântuirea, aceasta este mărturia Legii (a Scripturii,
cf. Legea şi proorocii, cf. 3:24-26). Legea desemnează cadrul,
contextul relaţiei om-Dumnezeu, Israel-Dumnezeu, pe baza unui
sistem de acceptare a condamnării, bazat pe jertfe aduse cu
credinţă, în particular pe jertfa supremă a lui Isus.
Tot în cap. 1-3, se arată că această cunoştinţă a păcatului, chiar
dacă nu deplină ci doar suficientă, o au şi păgânii (Neamurile)
cei ,,fără Lege” (2:14), prin Legea conştiinţei (Legea scrisă în
inimi, Legea făcută din lucrurile firii, Legea făcută de ei singuri,
din gândurile lor). Dumnezeu a pus în oameni o recunoaştere
naturală a voiei Sale, prin conştiinţă, şi în acelaşi timp, o
recunoaştere a prezenţei şi răutăţii păcatului, care îl desparte pe
om de Dumnezeu. Ca şi în cazul Legii revelate pe Sinai, varianta
limitată a Legii revelate în conştiinţă nu poate oferi nici ea