noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 97
folosit în acelaşi sens şi în timpul intrării triumfale în
Ierusalim (21:3-9, loc comun în evangheliile sinoptice,
care implică şi divinitatea lui Isus; cf. şi 23:39). În timpul
ultimei săptămâni în Ierusalim se adună tot mai multe
ocazii de afirmare a mesianităţii lui Isus: întrebarea
despre Fiul sau Domnul lui David (22:37-45), avertizări
şi pilde despre a doua venire a Domnului (capitolele 24-
25; 24:42 şamd); discuţia de la cina pascală (26:22),
Se întâlnesc şi situaţii mai ambigue, cum ar fi în cazul
vindecării unor orbi (9:28), care îl numesc „Domn”, însă
rămâne de discutat în ce sens este folosit titlul (politeţe
sau poziţie mesianică ori profetică). Asemănător este şi
cazul vindecării fiicei femeii canaanence (15:22-27) şi,
poate, şi acela al fiului unui evreu (17:15). Şi, poate, şi
menţionarea unui „înger al Domnului” în 28:2, în
contextul învierii.
Luca
În mod deosebit, evanghelistul Luca foloseşte des titlul
„Domnul” (7:13,19, 10:11, 39, 12:42 etc.). Mai întâi, titlul
apare în naraţiunile copilăriei lui Isus şi este folosit în
primul rând cu referire la Dumnezeu: Domnul este Cel
care dă har, îngerul care aduce veştile bune este îngerul
Domnului, Maria şi Ana îl numesc pe Dumnezeu Domn,
în cântările lor, etc. Chiar Isus va folosi acest titlu cu
privire la Dumnezeu Tatăl, cf. 10:2, 10:27, 20:42-44 –
unde Isus subliniază ideea egalităţii Sale cu Tatăl,
tocmai în contextul discuţiei despre cine este Domn şi
cine este Fiu, în psalmul lui David, 110:1. Cu excepţia
acestor pasaje, precum şi a proclamării mesianice din
19:34 şi a discuţiei legate de blasfemia referitoare la
Beelzebul, domnul demonilor, din 11:15, titlul Domnul
este folosit cu precădere în legătură cu Isus, cu începere
din 6:5, o declaraţie mesianică şi de autoritate divină
(Domn al sabatului).
Tranziţia în aplicarea titlului se observă destul de
devreme, chiar în Luca 1:43, când Elisabeta o numeşte pe