noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 133
Evanghelia după Ioan şi umanitatea lui Isus
Ioan prezintă într-un mod filosofic întruparea, arătând că
natura lui Isus de a fi Logos capătă consistenţă
materială. Prezentarea umanităţii este spiritualizată, se
face filosofie pe marginea ei. Acest lucru rezultă din
prologul Evangheliei lui Ioan, unde este subliniată
preexistenţa divină a Logosului. El accentuează
coborârea lui Isus într-o umanitate reală, făcând
diferenţa între soma (trup, corp cu consistenţă fizică,
observabilă) şi sarx (carne, material biologic, ţesut
muscular, sânge, oase, celule, ADN). Cuvântul, logos, a
devenit carne, sarx. La înviere este folosit acelaşi termen:
El a înviat în trup, în carne (sarx).
Aşa cum spune Ioan 1.14: „Cuvântul (logos) s-a făcut
trup (sarx) şi a locuit printre noi”, Ioan subliniază faptul
că Domnul Isus nu doar a ,,părut să fie om” (cum par unii
îngeri în VT, sau ca într-o epifanie), ci a devenit om, a
avut trup de carne. El nu şi-a luat un înveliş biologic ci
şi-a asumat întreaga natură umană, cu trup adevărat şi
suflet adevărat (omul este trup şi suflet, sau trup şi duh,
în orice caz nu este doar trup). Isus şi-a asumat
umanitatea în mod complet, fundamental, nu aparent,
superficial.
Faptele care dovedesc umanitatea lui Isus în Ioan.
Deşi Ioan pare să nu pună accent la fel de tare pe
umanitatea lui Isus, ca autorii sinoptici, totuşi, şi el îl
prezintă pe Domnul Isus ca fiindu-i sete (Ioan 4),
obosind, bucurându-se (participă la nuntă), plângând (în
contextul morţii lui Lazăr, la apropierea de Ierusalim,
înainte de crucificare), adică are o viaţă sentimentală
perfect compatibilă cu omul.
Există însă şi în evanghelia după Ioan o prezentare a
umanităţii mesianice glorificate a lui Isus. El transformă
apa în vin, hrăneşte mulţimile, vindecă orbii, îl învie pe
Lazăr.
Epistolele ioanine aduc o nouă perspectivă asupra
umanităţii lui Isus. Aici Ioan atrage atenţia că cine nu