noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

178 TBNT
În epistolele sale, Ioan continuă tema Duhului şi
adevărului, a mărturiei, dar dă şi teste de identificare a
Duhul Sfânt şi a duhului lui Antihrist: cine mărturiseşte
divinitatea lui Isus are Duhul lui Dumnezeu.
Apocalipsa conţine elemente care descriu natura
viziunii lui Ioan (era „în Duhul”, a fost dus de Duhul,
etc.) şi un nou surprinzător simbolism al Duhului (şapte
Duhuri ale lui Dumnezeu asociate cu şapte ochi ai
Mielului, şapte făclii dinaintea tronului, cu Fiul Omului
cel înviat, etc.). Duhul este duhul profeţilor şi este, de
asemenea, asociat cu Biserica, cu care îl aşteaptă
împreună pe Isus.
Se pot observa elemente de teologie trinitară în Ioan, o
teologie pneumatică mai complexă decât a sinopticilor,
mult stil, o teologie care face un pas spre descrierea
legăturii Duhului cu viaţa interioară a celui credincios,
care apare, de altfel, mai mult în Pavel. Este adevărat că
şi la sinoptici apar referinţe privitoare la viaţa interioară
a Duhului (el va da celor credincioşi cuvânt de apărare
împotriva persecutorilor; el a inspirat pe autorii Biblici, ia
insuflat), dar la Ioan există mai multe detalii.
Duhul Sfânt în Faptele Apostolilor
În interpretarea cărţii Faptele Apostolilor au existat mai
multe tendinţe: Luca a fost considerat mai înainte de
toate un istoric, nu un teolog, pentru că el doar
consemnează evenimentele. Această tendinţă a dominat
teologia până în secolul XIX şi începutul secolului XX. La
mijlocul secolului XX apar lucrări care vorbesc despre şi
despre Luca înţeles şi ca teolog. Conform acestora,
teologia lui Luca rezultă din comentariile sale editoriale,
din felul în care îşi asamblează şi aranjează materialele
şi din faptul ca unele din temele narative principale ale
lui Luca sunt teme teologice, cum ar fi, de exemplu, tema
lucrării şi plinătăţii Duhului Sfânt, tema rugăciunii,
tema misiunii. Sfârşitul secolului XX este dominat de
interpretarea lui Luca din perspectiva de autor literar,