1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Deşi între aceste partide existau deosebiri serioase în privinţa politicii
externe şi interne» totuşi aveau un punct comun, care le unea, şi
anume: menţinerea sclaviei, ca formă de exploatare, şi găsirea celei mai
potrivite forme de conducere politică în acest scop.
Aceste partide urmăreau în egală măsură întărirea poziţiei lor economice
prin consolidarea puterii centrale, care — pentru a putea înăbuşi
mişcările sclavilor şi ale sărăcimii din Italia — trebuia să îmbrace o
formă autoritară.
Deşi întronarea dictaturii apărea oarecum ca o necesitate pentru toate
aceste partide, totuşi neînţelegerile începeau în momentul în cane se punea
problema concretă a exercitării unei asemenea dictaturi, toate trei
partidele socotindu-se îndreptăţite s-o exercite prin oamenii lor. De aici
luptele civile pentru dobîndirea puterii, lupte adesea necruţătoare şi singeroase
ce nu s-au terminat decît prin instaurarea monarhiei, pe care
partidele politice din Roma au trebuit s-o primească ca fiind singura soluţie
de saivane a statului sclavagist roman.
Aşa, de la republica stăpînilor de sclavi, Roma trece la dictatură şi
apoi la monarhie, care constituia forma cea mai corespunzătoare a dictaturii
stăpînilor de sclavi înfr-o epocă cînd contradicţiile interne şi primejdia
din afară ameninţau statul sclavagist roman cu prăbuşirea. La
trecerea Romei spre dictatură şi apoi spre monarhie au contribuit încă
doi îacton:
a) Formele organizaţiei de stat caracteristice şi corespunzătoare statului-cetate,
încetează să mai fie satisfăcătoare pentru nevoile noului stat
sclavagist, care cuprindea în secolul I î. e. n. nu numai Roma şi Italia,
dar şi