1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

II
Asigurările sociale de stat se întemeiază, in regimul nostru derriocratpopular,
pe principiul ajutorului reciproc socialist, determinat de relaţiile
de colaborare specifice orînduirii socialiste, şi nu pe ideia de reparaţiune
a prejudiciului cauzat, caracteristică legislaţiilor burgheze 2 .
Este firesc ca sistemul măsurilor de asigurare socială de stat să
influenţeze condiţiile şi modul în care angajaţii accidentaţi sau urmaşii
lor îşi vor valorifica drepturile la reparaţiunea prejudiciilor ce le-au fost
cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale.
Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, stabilite in baza
deciziei nr. 3/1952 a C.C.S., precum şi pensiile de invaliditate ori de urmaşi,
stabilite potrivit dispoziţiunilor deciziei nr. 4/1953 a C.C.S., reprezintă
asistenţa acordată de stat oamenilor muncii; asistenţă prin care se
realizează dreptul la asigurare materială pentru caz de boală sau incapacitate
de muncă înscris în ari 79 al Constituţiei R.P.R.
Această reglementare arată grija deosebită a partidului şi guvernului
nostru faţă de om şi de nevoile sale materiale şi culturale. Ea se
manifestă, atît faţă de oamenii muncii aflaţi în producţie, cit şi faţa de
acei care şi-au pierdut capacitatea de muncă, precum şi faţă de urmaşii
lor care se aflau în întreţinerea acestora.
Prin reglementarea" asigurărilor sociale, statul nostru a înţeles să-şi
asume anumite riscuri în legătură cu desfăşurarea activităţii profesionale
a angajaţilor.
Dreptul angajaţilor, sau a urmaşilor care se aflau în întreţinerea
lor, de a primi sumele corespunzătoare sub formă de ajutoare sau pensii,
ia naştere „la realizarea riscului asigurat" 3 , independent de cauzele care
au determinat această realizare.
Cum sumele plătite de organele asigurărilor sociale nu acoperă totdeauna
in întregime prejudiciul suferit, se pune întrebarea dacă, - în
această ipoteză, angajaţii sau urmaşii lor vor avea sau nu dreptul de
a primi diferenţa pînă la reparaţia integrală a prejudiciului suferit, pe
altă cale decît aceia a asigurărilor sociale.
Asigurările sociale in legislaţia statelor burgheze se bazează pe ideia de reparaţie
2
a pagubei cauzată prin accidentul de muncă. Cu toate acestea, introducerea asigurărilor
sociale în ţările capitaliste nu a urmărit garantarea reparării prejudiciilor suferite
de către muncitori, ci uşurarea situaţiei patronului; în primul rînd, fiindcă cotizaţiile
din care se formează fondul asigurărilor sociale sînt suportate în cea mai mare măsură
de către muncitori şi numai în parte — cel mult 50% — de către patroni; în al doilea
rînd, fiindcă deşi reparaţia prejudiciului prin asigurările sociale este parţială — pensiile
şi ajutoarele reprezentînd sume derizorii —, se refuză muncitorilor calea dreptului
comun în vederea reparaţiunii integrale a prejudiciilor suferite, sub motiv că repararea
prejudiciilor trebuie să fie suportată deopotrivă de către patroni şi muncitori datorită
pretinsei „solidarităţi sociale" din ţările capitaliste.
Vezi în acest sens: E. A. Fleişiţ, Obligaţiunile izvorite din cauzarea de prejudicii
3
şi din îmbogăţirea fără cauză. E.S.P.L. St., Bucureşti, 1954, p. 215.