1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Cu alte cuvinte această atitudine era suficientă pentru aplicarea sancţiunilor
prevăzute de lege 27 . —
Urmărind să asigure penalizarea oricăror încercări de răzvrătire
împotriva oligarhiei, legea stabileşte în acelaşi timp că simpla intenţie
de a ucide (dolus malus) era suficientă pentru a justifica pedepsirea infractorului
28 , dacă bineînţeles se concretizează în anumite forme materiale.
Cu alte cuvinte manifestarea intenţiei de a ucide era suficientă pentru a
atrage sancţiunea legii, deşi rezultatul material urmărit de intenţia dolosivă
nu a fost realizat 29 . Iată de ce din punct de vedere represiv odată
dovedită intenţia nu interesează dacă s-a realizat o simplă rănire a victimei
şi nu uciderea ei 30 , sau dacă mijlocul folosit pentru crimă nu era
potrivit pentru realizarea unei asemenea intenţii.
Deoarece intenţia dolosivă este un element constitutiv al infracţiunii,
crima săvîrşită prin culpă (sine dolo malo) nu intră sub prevederile legii
Cornelia.
Cît priveşte instigatorul la crima de omor sau cel ce-şi dădea concursul
la realizarea: crimei erau asimilaţi cu făptuitorul şi pedepsiţi ca
atare 31 . La aceste dispoziţii generale se aduce o excepţie care urmăreşte să
ocrotească interesele partizanilor lui Sulla: omorul persoanelor trecute pe
listele proscrişilor nu intra sub prevederile legii şi rămînea nepedepsit,
într-adevăr după cucerirea puterii, Sulla a început o puternică represiune
împotriva adversarilor săi, alcătuind liste speciale pe care erau trecute
persoanele „suspecte". Acestea erau scoase de sub scutul *legii: cine le
omora sau le jefuia era răsplătit. Averea proscrişilor era confiscată,
iar sclavii lor eliberaţi.
O altă dispoziţie interesantă a legii consta în faptul că dispoziţiile
ei pedepseau omorul sau tentativa de omor fără să se ţină seama de
condiţia socială a victimei: et qui hominem occiderit, punitur nori
habita diferenţia, cuius condicionis hominem inter emit (şi cel ce a omorît
un om este pedepsit, fără să se ţină seama de starea /socială/ a omului
pe care 1-a omorît) 32 . Această dispoziţie îşi are explicaţia tot în politica
sullaniană. La Roma, Sulla se sprijinea pe cei 10 000 de „cornelieni".
Aşa erau denumiţi sclavii cetăţenilor condamnaţi şi omorîţi în timpul
proscripţiilor, sclavi care căpătaseră libertatea şi dreptul de cetăţeni, dar
care se bucurau de o condiţie socială inferioară. Cu ajutorul lor Sulla
putea să-şi realizeze politica sa de violenţă şi de aceea sancţiona cu toată
Astfel Cic. Phil., II, 4, 8 spune că partizanii lui Antonius care înarmaţi (cum
2 7
gladiis) se plimbau prin faţa senatului puteau fi priviţi juridiceşte drept infractori după
textul acestei legi,
In lege Cornelia dolus pro fado accipitur (în legea Cornelia intenţia dolosivă
2 8
este socotită [identică] cu [infracţiunea] consumată) spune Paul, Dig,, 48, 8, 7, pr.
Cf. Seneca, De benef., 5, 14: latro est etiam antequam manus inguineat, gitia ad
2 9
occidendum iam animatus est et habeat spoliandi atque intcrficiendi voluntatem (infractor
este cineva chiar înainte de a-şi fi pătat mîinile [cu sînge], întrucît a fost însufleţit
de ideia de a omorî şi are voinţa de a fura şi de a ucide).
Din punct de vedere al despăgubirii civile are valoare numai faptul realizat.
3 0
Vz. Dig., 9, 2, 11, 3; ibidem, 51, pr.
31 Vezi Ulpian, Dig., 48, 8, 15 şi 29 5, 3, 12.
Marcian, Dig., 48, 8, 1 2.
3 2