1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

E adevărat însă că nu se poate contesta nici ceea ce remarcase N. Iorga:
„mlădierea unor perioade construite după slavona medievală, care şi ea
împrumutase ţesătura de frază a vechii limbi greceşti" 13 . Şi acest fapt se
explică nu numai prin izvoarele slavone sau ruse pe care le-a folosit Varlaam,
ci — in primul irînd — prin practica relativ îndelungată pe care o
avea mitropolitul moldovean în oficierea serviciului divin în slavonă, limba
liturgică a bisericii romîneşti de atunci.
Fie că e traducere, compilaţie sau compilaţie cu părţi originale, limba
Cazaniei lui Varlaam, cu toate impurităţile ei — care nu sînt prea numeroase
-- e mult mai precisă decît a Cazaniei lui Coresi din 1581 14 .
In foarte puţine cazuri străduinţa autorului versiunii romîneşti a
Cazaniei din 1643 spre o expunere simplă şi clară a ajuns la o formulă
negativă, adică la o frază artificială, greoaie, încâlcită. De exemplu: în
partea de început a prefeţei către cititori, începutul predicii din dumineca
întîia a „postului mare" etc. Iată începutul prefeţei către cititori:
De mare jeale şi de mare minune lucru iaste, o, iubite cetitoriu, cind
toate faptele ceriului şi a pămîntului înblă şi mărg toate careaş la sorocul
şi la marginea sa, la carea înţelepciunea cea vecnică le-du făcut şi nice
puţin nu smentesc, nice greşesc sămnul său. Numai singur amăritul om
ce-i făcut pre obrazul şi pre chipul tvoreţului său, cu mente şi cu graiu de
la dinsul cinstit domn şi biruitoriu pămîntului şi mărei, paserilor şi dobitoacelor,
peştilor şi tuturor fierilor, cum grăiaşte şi prorocul că „cu puţinei
îl mic şură pr-ins mai mic decît îngerii", adecă pre om, numai căci-i
cu trup, iară cu sufletul iaste fără de moarte, ca şi îngerii. La care margine
şi La care soroc iaste făcut de dumnedzău să margă, în loc cedare hi
să grijască şi să neuoiască, nice leac să nu smentească, nice să să scape
de acela sămn. Iară el departe rămîine şi ticăiţeşte să scapă, că şi din fire
de va socoti omul şi din scriptură nu va afla alt săvîrşlt chemărei sale
sau altă margine, fără numai viiaţa acea vestită şi cu năroc şi blagoslovită,
carea, săvai că o şi doresc şi o pohtesc toţi oamenii, iară în care lucru
stă şi să ţine aceea viiaţă unii cu totul nu-ş ştiu, nice vor să ştie; alţii
are putea să şi ştie, iară ei de bună voia lor căotînd nu văd şi audzind
nu înţeleg; al treii, săvai că şi ştiu şi văd şi cu drag o pohtes, iară lucrurile
cele de treabă ce duc la aceea viiaţă nu vor să le facă
(f. II v° — III r°).
Iar atunci cînd vrea să se ridice, în Cazanie, lia un limbaj poetic, la
poezie propriu-zisă, Varlaam nu reuşeşte decît să ne dea versuri lungi, inegale
ca dimensiune şi fără ritm, fără armonie, doar cu rimă feminină împerecheată.
Cele trei compoziţii versificate ale Cazaniei (f. I v°, f. 382 r°
şi U/p. 116 r°), însumînd 28 de versuri, reprezintă: prima — un imn de
laudă adresat puterii domneşti, iar celelalte două — imnuri cu caracter
religios.
N. Iorga, Ist. bisericii romîneşti, I, ed. II, 1929, p. 322.
13
Vezi şi I. Bălan, Limba cărţilor bisericeşti, 1914, p. 130; Gr. Scorpan, Locul
14
Cazaniei lui Varlaam.... în Cercet. istorice, an. XIII—XVI (1940). p. 545—596 şi an.
XVII (1943), p. 89—120,