1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

lui, el vrea să înlăture democraţia şi se identifică cu conservatismul politico-social.
Pe la începutul deceniului al III-lea, Rădulescu-Motru se angajează
ca, in opoziţie cu sociologia şi politica ţărănistă, să elaboreze o ideologie
ţărănistă pusă în slujba partidului conservator. Cum am văzut mai sus,
sociologia ţărănistă a lui Mihalache—Madgearu a făcut uz de propagandă
pseudo-revoluţionară pentru a induce în eroare masele ţărănimii. Ţărănismul
lui Rădulescu-Motru — referindu-se la particularităţile specifice
ale facturii psihice a ţăranului romin —•, argumentează pentru menţinerea
ordinei existente, Rădulescu-Motru nu poate accepta politica falsă de stînga
a partidului ţărănist. Crede că acest joc cu focul e periculos. în prefaţa
studiului său „Ţărănismul — un suflet şi o politică" 22 , acuză partidul ţărănesc
că în programul lui alimentează numai setea de pămînt a ţărănimii,
in loc să dea expresie idealului înrădăcinat în sufletul acestuia.
Ce caracterizează — după părerea lui Rădulescu-Motru — viaţa
sufletească a ţărănimii romîne? Care ar fi de fapt acel ideal care odrăsleşte
din această viaţă sufletească şi pe care ţărănismul adevărat —
reprezentat de el — ar trebui să-1 manifeste? Vorbind despre caracteristicile
sufleteşti ale ţăranului romîn, Rădulescu-Motru protestează în primul
rînd împotriva concepţiei că ţărănimea ar constitui o clasă socială. Poate
fi acceptată existenţa clasei muncitoare, se poate chiar lua act de lupta de
clasă dusă de aceasta. In ceea ce priveşte ţărănimea însă situaţia e alta.
„Ţărănimea, în Ţara Romînească, este ceva mai mult decît o clasă —
spune el — este obîrşia claselor sociale" 23 . Ţărănimea nu este o clasă, ci
acea masă omogenă, din care îşi trage originea întreaga naţiune şi a cărei
conştiinţă coincide cu conştiinţa întregii naţiuni. Identificarea ţărănimii cu
naţiunea şi negarea diferenţierii interne a ţărănimii e o concepţie profund
greşită şi neştiinţifică. Procesul de formare al claselor sociale moderne
nici cum nu poate fi redus la această presupusă obîrşie comună. Baza
formării ă acestor clase nu este ţărănimea ci procesul de dezvoltare al
relaţiilor de producţie capitaliste. In cursul acestui proces însăşi ţărănimea
se diferenţiază: faţă de marea majoritate a ţăranilor săraci şi mijlocaşi
se formează chiaburimea, burghezia satelor. Rădulescu-Motru argumentează
în favoarea caracterului omogen, nediferenţiat al ţărănimii romîne
din motivul că o înzestrează cu însuşiri sufleteşti eterne şi deasupra
societăţii, însuşiri pe care — avînd în vedere că ţărănimea e însăşi naţiunea
— încearcă in cele din urmă să le prezinte drept tipice pentru
întreaga romînime. în felul acesta el poate să pună faţă-n faţă ţărănimea
unitară cu muncitorimea de la oraşe, iar pe de altă parte poate să califice
muncitorimea ca fiind străină de sufletul neamului. După părerea lui Rădulescu-Motru,
sufletul şi mentalitatea ţărănimii se formează sub influenţa
fenomenelor din natură. Viaţa ţăranului romin depinde de aceste fenomene
şi de aici provine misticismul lui. într-adevăr el nu priveşte natura ca o
însuşire de fenomene dirijate de legi, ci ca o întruchipare a puterilor supranaturale.
Din acest motiv nici nu apreciază munca continuă, raţională.
;
2 2
23
C. Rădulescu-Motru, Ţărănismul — un suflet ş: o politică. Bucureşti, 1929.
Idem, o. c, p. 39.