1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

mondială", G. Burham recomandă ca la baza politicii externe a S.U.A.
să stea următoarele precepte: recunoaşterea că pacea nu este şi nu poate
fi scopul politicii externe a statelor imperialiste; renunţarea la doctrina
„egalităţii naţiunilor", Statele Unite ale Americii urmînd să-şi pună ih
mod deschis candidatura la conducerea politicii mondiale; şi renunţarea
definitivă la principiul „neamestecului" în treburile interne ale altor naţiuni,
principiu, care pentru Burham, nu este decît o simplă formulă.
G. Burham susţine că mijlocul „normal" de soluţionare a problemelor politicii
mondiale trebuie să fie „amestecul" in afacerile altor state. Toate
aceste principii de doctrină imperialistă urmăresc negarea suveranităţii
de stat, în favoarea dominaţiei mondiale a S.U.A.
In opoziţie cu politica externă a statelor imperialiste, precum şi cu
doctrina burgheză de drept internaţional; politica externă a statelor socialiste
şi doctrina socialistă de drept internaţional apără, în primul rînd,
principiul fundamental al dreptului internaţional contemporan — principiul
suveranităţii de stat.
Lupta pentru apărarea principiului suveranităţii de stat dusă de către
statele socialiste, face parte integrantă din lupta lor pentru pace.
Doctrina socialistă de drept internaţional apără .principiul suveranităţii
statelor pornind de la teza importantă că dreptul internaţional
public contemporan nu este viabil dacă nu se sprijină pe acest principiu.
Existenţa dreptului internaţional şi a legalităţii internaţionale, în condiţiile
actuale, nu este posibilă fără recunoaşterea şi apărarea principiului
suveranităţii şi a egalităţii in drepturi a tuturor statelor. Ori fără respectarea
şi traducerea în viaţa relaţiilor internaţionale a dreptului internaţional
nu poate fi asigurată nici pacea, nici colaborarea dintre state şi
popoare.
Doctrina sovietică de drept internaţional defineşte principiul suveranităţii
de stat ca fiind indepedenţa puterii de stat faţă de puterea oricărui
alt stat, ceea ce îşi găseşte expresia în dreptul statului de a-şi rezolva
după propria sa apreciere şi în mod liber, treburile sale interne şi externe,
fără amestecul altor state şi fără violarea drepturilor altor state şi a
normelor unanim admise ale dreptului internaţional public 3 .
In condiţiile actuale, suveranitatea; de stat are la baza ei suveranitatea
naţională, ca expresie a dreptului naţiunilor la autodeterminare. Datorită
acestui fapt, astăzi, se poate spune că suveranitatea de stat este
una din formele de realizare a suveranităţii naţionale, care exprimă dreptul
naţiunilor la autodeterminare.
Principiul suveranităţii stă la baza tuturor tratatelor internaţionale
legale. El şi-a găsit consacrarea şi in Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. In
articolul 2 pct. 1 din Cartă se arată că Organizaţia Naţiunilor Unite
„ ... este bazată pe principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei".
Sublinierea importanţei hotărîtoare pentru relaţiile internaţionale şi
legalitatea internaţională a respectării principiului suveranităţii, nu înseamnă
că statul în relaţiile internaţionale este „absolut" suveran. Statul
suveran nu poate acţiona în cadrul „comunităţii internaţionale" după
3
Statul şi dreptul sovietic, nr. 5/1955.