1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

OBSERVAŢII ASUPRA DELIMITĂRII DECLINĂRII
ŞI A FLEXIUNII MORFOLOGICE A NUMELOR*
Problema noţiunilor de declinare şi flexiune morfologică a numelor
nu poate fi pe deplin lămurită. In literatura lingvistică ce se ocupă cu
această problemă, intîlnim definiţii contradictorii. Scopul lucrării de faţă
nu este de a clarifica această problemă, ci numai de a cerceta particularităţile
specifice ce deosebesc limba maghiară (care are o flexiune morfologică
a numelor), de limbile rusă şi romînă, (care au o declinare), in ce
priveşte structura cuvintului în propoziţie.
Necesitatea discutării acestei probleme are un caracter practic: încă
in şcoala medie, în predarea limbilor maghiară, rusă şi romînă, contradicţiile
dintre exemplele practice şi cele învăţate în mod teoretic despre
caracteristicile ce deosebesc limba maghiară de limba rusă şi romînă, dau
naştere adesea la neînţelegeri.
In lucrare se constată, înainte de toate, că flexiunea (schimbarea vocalei
sau consoanei din rădăcină) nu poate servi drept criteriu delimitator,
deoarece, pe de o parte, nici in limba rusă, nici in limba romînă, ea nu
exprimă singură o relaţie în interiorul frazei, pe de altă parte, pentru că
acelaşi fonem există şi în limba maghiară. Singurul criteriu de delimitare
a declinării de flexiunea morfologică a numelor este enumerarea deosebirilor
dintre ele:
1. In limba maghiară sufixul se adaugă la o rădăcină care însăşi
are un înţeles de sine stătător şi care poate exista şi singură. In limba
romînă şi rusă terminaţia cazului se adaugă de regulă unei rădăcini care
singură nu totdeauna are înţeles şi care nici nu prea se foloseşte fără
terminaţii.
2. Nominativul, expresia relaţiei de subiect, în limba maghiară, de
cele mai multe ori, nu este desemnat; in limbile rusă şi romînă, în care
numele se declină, uneori nominativul este desemnat, alteori nu.
3. In general, sufixul morfologic serveşte la exprimarea unei singure
funcţii, pe cînd terminaţia cauzală poate să exprime mai multe relaţii în
frază.
4. Terminaţiile cazurilor sînt suficiente numai pentru exprimarea anumitor
relaţii, iar exprimarea celorlalte relaţii se face mai ales cu ajutorul
prepoziţiilor. Sistemul de sufixe morfologice ale limbii maghiare poate
exprima în general toate relaţiile. In limba maghiară relaţia dintre sufixul