1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

tîrziere, cazul la cunoştinţa organului de stat competent, pentru ca bunul
să fie repartizat în mod planificat" 9 .
Dispoziţiile de mai sus obligă — ce e drept •— numai organele ar-'
bitrale, dar este neîndoios că ele constituie indicii puternice şi pe seama
instanţelor de judecată sesizate cu soluţionarea litigiilor de revendicare
între organele de stat.
In favoarea acestei soluţii se pot invoca mai multe argumente.
Revendicarea unui bun de către un organ de stat faţă de alt organ
ai statului se justifică prin necesitatea imperioasă a asigurării maxime
a unei repartiţii şi utilizării planificate a obiectelor dreptului de proprietate
socialistă de stat. Prin acţiunea în revendicare organul revendicant
pretinde că repartiţia şi utilizarea planificată a fost violată prin ieşirea
ilegală a bunului din . posesiunea sa şi intrarea acestuia în posesiunea
celui citat în revendicare. Cu alte cuvinte se pretinde, că repartiţia si
utilizarea planificată se poate asigura numai prin reducerea lucrului
revendicat în patrimoniul revendicantului. Evident că temeinicia unei
asemenea afirmaţii trebuie dovedită, nefiind nici un motiv pentru prezumarea
ei. Or, dovada asigurării repartiţiei şi utilizării planificate prin
readucerea bunului in patrimoniul reclamantului, inseamnă dovada însăşi
a conferirii administrării operative directe privitoare la bunul litigios,
deoarece prin încredinţarea administrării operative a unui bun,
unui organ determinat al statului, se urmăreşte tocmai o repartiţie şi
utilizare planificată, condiţie indispensabilă îndeplinirii sarcinilor de plan.
In al doilea rînd, revendicarea bunurilor de către un organ de stat
faţă de alt organ al statului, nu se bazează pe simplul fapt al posesiunii,
ci pe un anumit temei juridic al acestei posesiuni. De aici decurge obligaţiunea
organului reclamant de a dovedi drepturile sale privitoare la bunurile
litigioase. A. V. Karras constată, că acţiunile de acest gen sînt
admise de arbitrajele sovietice numai cu condiţia dovedirii drepturilor
asupra bunurilor 10 .
A dovedi drepturile asupra bunurilor din litigiu, inseamnă todmai a
dovedi Încredinţarea administrării operative directe, fie pe calea actelor
administrative, fie pe calea actelor juridice de drept civil (contracte de
furnizare, vinzare-cumpărare), încheiate în conformitate cu acte administrative
de planificare, conţinînd o sarcină concretă de plan, sau o
sarcină determinată în general.
9
Dispoziţiunile de mai sus se reflectă cu putere în practica arbitrală. Astfel
Arbitrajul de Stat de pe lingă Comitetul Executiv al Sfatului Popular al regiunii Cluj,
în cauza cu dos. nr. 2055/1955 pusă în curgere de reclamanta S. contra pîrîtului S. P.
pentru restituirea unui teren intravilan aflat în posesiunea ilegală a pîrîtului, face următoarea
constatare: „Considerînd că reclamanta este încredinţată cu administrarea
operativă directă a acestui imobil, avînd dreptul de a-1 folosi, posedă şi dispune de el...
urmează ca acţiunea reclamantei pentru restituirea posesiunii încălcate să fie restituită".
Acelaşi organ arbitrai, în cauza cu dos. nr. 78/1956, pusă în curgere de reclamanta
I. M. CH. contra pîrîtei I. M. pentru restituirea unui întrerupător automat, constată
că „... reclamanta pe lîngă faptul că şi-a dovedit dreptul de proprietate, care de altfel
nu este contestată nici de pîrîtă ..." urmează a i se da cîştig de cauză.
10
A. V. Karras, o. c, p. 239.