1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

sa o Corecteze in Getidaua) şi Susudaua — după localizarea lui Pîrvan,
prima pe rîul W'arthe, iar a doua pe Oder 51 , indică mai curînd, cum a arătat
prof. C. Daicoviciu, cel mult o cale mai veche a traco-dacilor din N
spre S şi o veche patrie a lor, înainte de a ajunge in bazinul carpato-danubian
şi Peninsula Balcanică 52 . Pentru vremea sec. I—II, cînd costobocii
apar in documente, ca şi mai tîrziu, popoarele manifestă tendinţa de migrare
de la N spre S şi nu invers. Un caz întrucîtva similar, poate, fi şi
localitatea antică Ascaucalis din Silezia, care, după unii învăţaţi, e un
toponim corespunzător pentru alte două localităţi omonime din regiunile
illirice 53 , de unde se deduce şi pentru illyrii balcanici, vecinii de V ai tracilor,
aceeaşi origine nordică.
In concret din cele arătate se poate vedea că nu erau două ramuri
deosebite ale costobocilor, ci unul şi acelaş neam dacic, locuind regiunea
muntoasă din N şi NE provinciei Dacia, teritoriu corespunzînd cujegiunea
muntoasă şi deluroasă, cuprinsă de Munţii Rodnei, Munţii Bîrgăului,
Munţii Ţibleşului, ai Lăpuşului, ai Maramureşului şi culmea meridională
a Carpaţilor Păduroşi, depăşind spre E culmile Carpaţilor şi răspîndiţi pe
cursul superior al Nistrului şi în jumătatea de N a Moldovei. întăriţi în
acest spaţiu, formînd aici o puternică reuniune de triburi, în frunte cu o
aristocraţie războinică, cărora romanii le acordau titlul de „reges", au
reuşit să-şi menţină independenţa politică aproape un secol, înfruntînd cu
O. c, p. 212 şi urm.
51
C. Daicoviciu, în rev. Transilvania (Sibiu), an. 72, nr. 5—6 (1941), p. 363. Ern.
5 2
Simek, Velkă Germanie Klaudia Ptolemaia. part. I, în Spisy Masarijkovy University v
Brne, Filosofickâ Fakulta, nr. 47, Brno 1949, p. 117—9, rezumind părerile lui R. Much
şi Smejkal, arată, că autorii au văzut în localităţile Arsonion. Setidava şi Ascaucalis,
trei dublete după Arsikua, Setuia şi Asanka. Simek crede câ Arsonion e o localitate dt
origine sarmatică şi respinge totodată ipoteza celor trei dublete exprimată de cei doi
învăţaţi. Mai departe Simek crede în existenţa a două lacalităţi cu nume deosebite,
Setuia şi Setidava şi aceasta ultima, ca fiind o localitate dacică, sprijinindu-se şi pe
faptul că, mss X ptolemeic, o transcrie Cetidava. După Simek. depărtarea mare la
care se găseşte Setidava de ţara dacilor, nu trebuie să constituie un impediment,
deoarece înainte de apariţia iazygilor în Cîmpia Tisei şi a quazilor în Moravia, dacii
au fost aceia, care stăpîneau aceste teritorii. Impedimentul constă însă, după autor,
în fixarea în timp a datei cînd a fost întemeiată această localitate, care, din lipsă
de date precise în legătură cu izvoarele lui Ptolemaeus, nu se poate face. Mai departe
autorul încearcă totuşi să arate că Setidava era de fapt o colonie dacică din sec. I
î. e, n., ori mai curînd o staţiune comercială dacică, respingînd părerile eronate ale lui
Schaîarik, care o socotea de origine slavă, sau a lui Steche, care vedea în
Setidava un nume de origine germană dedus din germ. ahwa „rîu", „fluviu". In concluzie
Simek se vede totuşi nevoit să admită pentru vremea mai tîrzie, începînd cu
sec_ I e. n., că deşi localitatea purta un nume dacic, locuitorii nu mai erau daci şi
că probabil ei se slavizaseră. Ca poziţie geografică, localitatea e nlasată pe rîul
Warthe, la un vad al acestui rîu, nu departe de localitatea modernă Konin.
Acad. C. Daicoviciu, în rev. Steaua, an, VI (1955), p. 116 şi urm., crede totuşi
că cele două localităţi cu nume dacic (Setidava şi Susudava) din Germania, par a fi
dublete „ale unor localităţi din Dacia, rătăcite prin acele locuri dintr-o eroare a geografului"
antic. Tot în acest articol revine asupra părerii mai vechi, prin care susţinea
că aceste două localităţi prezintă urmele protodacilor, deoarece „direcţia din care au
venit protodacii pe la anul 2000 î. e. n. e cea estică şi nord estică şi nu cea nordică,
respectiv nord vestică".
5 3
G. Kossinna, în Mannus, IV (1912), p. 295 şi urm,, citat după I. Andriesescu, in
închinare tui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani Cluj, 1941, p. 11.