1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

care urmărea să înlăture orice posibilitate de răsturnare a aşezămîntului
constituţional sullanian. în acest scop Sulla organizează un tribunal special
(quaestio perpetua) înaintea căruia acuzarea putea fi susţinută de
orice cetăţean, indiferent condiţia lui socială.
Legea în mod intenţionat nu definea elementele infracţiunii pentru
ca astfel să lase nelimitat arbitrarul judecătorilor. Jurisprudenţa creată
în această privinţă considera că orice încălcare a ordinei de stat, indiferent
forma ei de manifestare, intra sub prevederile legii ca de pildă:
îndemnul la răscoală, împiedicarea magistraţilor de la exerciţiul dregătoriilor,
purtarea nedemnă a unui magistrat în exerciţiul funcţiunii sale,
ridicarea de trupe sau începerea unui război fără aprobarea senatului sau
comiţiilor, însuşirea, pe nedrept, a unei provincii de către un magistrat,
trădarea, trecerea la inamic (perduellio), orice act de violenţă (vis) îndreptat
împotriva orînduirii de stat, orice manifestare prin pamflete scrise
(?) sau declamaţii a nemulţumirii faţă de regim 8 etc.
Pedeapsa dată celor ce călcau legea era exilul (aquae et igni interdicţie»)
cu toate consecinţele legate de el: pierderea cetăţeniei, confiscarea
averii celui condamnat etc.
Pentru a apăra proprietatea şi personalitatea stăpînilor de sclavi,
adesea ameninţată în epoca tulbure a războaielor civile, Sulla s-a văzut
nevoit să completeze cu o lege nouă (lex de iniuriis) dispoziţiile vechi
ale edictului pretorian, care deveniseră cu totul insuficiente. Noua lege
a format obiectul unei rogatio autonome, fiind o lege de sine stătătoare
şi nu un simplu capitol al legii privitoare la „tîlhării" {lex Cornelia de
sicariis) despre care ne vom ocupa mai jos 9 .
Această lege a separat de infracţiunea de injurie atacurile privitoare
la libertatea personală şi la violarea domiciliului, făcînd din ele delicte
ce interesau ordinea de stat. Termenii cu care legea desemnează aceste
delicte sînt: pulsare (a maltrata), verberare (a lovi), vi dómum introire
(a intra cu sila în locuinţă) 10 . Cuvintele de pulsare şi verberare se referă
la lovituri care obişnuit se fac cu forţa fizică (mhnu fit) 11 ; totuşi jurisconsultul
roman Ulpian observă — după Ofilius — că verberare se referă
în general la loviturile ce provoacă dureri fizice (cum dolore caedere),
pe cînd pulsare poate avea un sens mai cuprinzător dscît acesta din urmă,
deoarece se poate realiza şi fără dureri fizice (sine dolore) 12
In al doilea rînd legea se ecupă de violarea domiciliului (vi domum
introire); textul legii are un caracter cît se poate de general deoarece
domus are sensul de reşedinţă, domiciliu în sens larg. De aceea nu se
Vezi şi Cic, în Pis., 21, 50; pro Cluent.. 35, 97; ad Fam.. III, 2, 2; in Verr.,
8
1, 5, 12; Ascon., pag. 59; Auct. ad Heren., II, 12, 17; Tac, Ann., 1, 7, 2. Asupra textelor
vz. G. Rotondi, Leges publicae populi romani, pag. 360, Milano, 1912.
Pentru opiniile ce susţin identitatea dintre cele două legi vz. W. Rein, Das
9
Criminalrecht der Römer von Romulus bis auf lustinian, pag. 370, n. 3, Leipzig, 1874
Şi G. Pugliese, Studi sull'Iniuria, pag. 118, Milano, 1941.
Ulpian, Dig. 47, 10, 5, pr., Inst., IV, 4, 8; Paul, Senf., V. 4,
10
n Ulpian Dig., 1. cit., pr. Gf. Sen,, De bene)., II. 35.
Dig., ibidem, 1.
12