1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

276 Livtu Ónú
pre limba sa", — bineînţeles: carte de învăţătură bisericească —, şi, de
aceea „cu nevoe iaste a înţelege cartea alţii [= altei] limbi"; 2) „lipsa
dascălilor ş-a< învăţăturei", deoarece „cit au rost învăţînd rraai de multă
vreme, acum nice atîta nime nu învaţă".
Conţinutul Cazaniei lui Varlaam este în primul rînd o m i 1 e t i c
(partea întîia şi, mai puţin, partea a doua cuprinzînd îndeosebi predici),
dar şi liturgic (predicile sînt însoţite, de obicei, de evangheliile respective),
hagiografic (cîteva vieţi de sfinţi, numai în partea a doua)
şi artistic literar (trei compoziţii versificate, foarte scurte: una la
început, alta după partea întîia şi ultima — la sîîrşitul cărţii).
Cercetările întreprinse pînă în prezent n-au putut stabili care este
contribuţia originală a lui Varlaam în redactarea lucrării şi ce aparţine
izvoarelor utilizate de el. Chiar în titlul 1 ucrării s« le, cărturarul moldovean
menţionează: „din multe scripturi tălmăcită din limba slovenească
pre limba romînească", iar în prefaţa sa către cititori el afirmă ceva mai
precis; „adunat-am din toţi tîlcovnicii [= interpreţii] sventei evanghelii,
dascălii besericii noastre". Izvoarele principale pe care le-a folosit mitropolitul
moldovean n-au fost încă identificate. S-au constatat numai unele
asemănări cu Evangheliarul (1561) şi Cazania (1581) lui Coresi şi cu
Cazania (1642) de la Govora. E posibil insă ca unele din aceste asemănări
să se datorească unui izvor sau unor izvoare comune. De aceea, consideraţiile
noastre în privinţa creaţiei stilistice vor fi rezervate.
In problema izvoarelor Cazaniei, vezi: I. BĂLAN, Limba
cărţilor bisericeşti, Blaj, 1914, p. 129—130; GR. S CORP AN,
Locul Cazaniei lui Varlaam in vechea noastră literatură omiletică
din secolele XVj şi XVII, în Cercetări istorice, an. XIII—
XVI (1940, Iasi), nr. 1—2, p. 545—596 si în Studii si cercetări
istorice, an. XVII (1943, Iasi), voi. XVII, p. 89—120; AT. POPA,
Cazania lui Varlaam 1643, Timişoara, 1944, p. 108—117; FL.
MUREŞANU, Cazania lui Vaarlam, Cluj, 1944, p. f.102—103, 127.
Nu putem considera, deci, întemeiată afirmaţia că această Cazanie
„în mare măsură este o operă originală" (P. CONSTAN-
TINESCU-IASI, Relaţiile culturale romino-ruse din trecut, Buc,
1954, p. 133).'
Fie şi în ipoteza că de ila un capăt la altul, ar fi traduse sau compilate,
cele peste 1.000 de pagini de text 2 aie Cazaniei oglindesc, în mod
realist, cea mai îngrijită formă pe care o avea limba romînă literară
în prima jumătate a secolului al XVlI-lea.
Sinteză a normelor limbii romîne literare din această epocă, limba
lui Varlaam este foarte unitara pe plan fonetic, lexical, morfologic şi sintactic,
Puţine la număr şi periferice în sistemul limbii-romîne, abaterile de
la normele în vigoare se datoresc nu nesiguranţei lui Varlaam în mînuirea
materialului lingvistic ci faptului că însăşi limba romînă literară de atunci
nu era unitară.