1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

de limbă pare a descompune, a analiza datele globale ale gîndirii in elementele
sale logice, dintre care unele sînt mai abstracte şi mai generale,
pentru a le exprima, fiecare dacă se poate, printr-un cuvînt special; de ex.
propoziţia latinească Romani uenit este sintetică, deoarece pe lingă noţiuni
mai concrete ca „oraşul Roma - ' şi „acţiunea de a sosi", exprimă şi unele
noţiuni mai abstracte şi mai generale ca direcţia mişcării, timpul trecut,
persoana gramaticală a agentului, prin fonemele -m, -e- lung, -t, care sint
totodată morfeme alipite celor două cuvinte. Propoziţia romînească echivalentă
el a uenit la Roma exprimă aceste ultime noţiuni prin cuvintele separate
el, a, la, care au aceeaşi valoare funcţională. Altfel zis, morfemelor
aderente limba analitică le substituie morfeme libere.
Din acest punct de vedere limba engleză este neîndoielnic o limbă
analitică, chiar mai analitică decît limbile romanice, poate, căci a şi redus
la minimum numărul rnorfemelor sale aderente, anume:
în conjugare: -s la pers. 3 ind. prez.
-ed la preferit
-ing la participiul prezent şi gerunziu
în declinare: -s zis „posesiv" (genitiv, care poate exprima şi timpul,
distanţa, etc.)
-5 la plural.
Dacă se adaugă terminaţiile -er şi -est pentru comparativ şi superlativ, -ly
pentru adverbele de mod, avem aproape completă morfologia limbii engleze.
Excepţiile sînt însă numeroase; dar, mai ales, această simplificare nu este
propriu zis un caracter analitic, ci mai curînd faza finală de descompunere
a sintetismului, fază care de altfel poate fi anevoioasă pentru
gîndirea în genere, căci, prin. sincretismul funcţional (cazul lui -s), se
pot ivi confuzii. Notăm în treacăt că perfectul simplu, timp verbal sintetic,
este încă foarte viu in englezeşte, pe cînd în mai toate limbile romanice,
mai ales în romînă şi în franceză, el tinde să dispară, făcînd loc
unor forme analitice.
Observăm cu acest prilej, în ce priveşte limbile romanice, că nu au
ajuns toate pe aceeaşi treaptă de analitism: de ex. romîna şi spaniola nu
explicitează încă în mod obişnuit pronumele subiect al verbului; iar romîna
este chiar considerată uneori ca semi-analitică din pricina vestigiului
ei de declinare, fenomen solidar cu encliza articolului hotărît.
Se poate manifesta şi în lexicologie caracterul analitic al unei limbi,
anume prin renunţarea ei treptată la folosirea sufixelor, în special a sufixelor
diminutivale, şi prin desfacerea în mai multe cuvinte a cuvîntului
încărcat altă dată cu sufixe. Pe cînd în limbile romanice sufixele de derivare
tind să dispară, derivaţia efectuîndu-se din ce în ce mai des prin intermediul
limbii latine, uneori al limbii greceşti, aceste sufixe trăiesc încă
normal în englezeşte: de ex. milk dă milky, night dă nightly, pe cînd lui
lapte îi corespunde lactat (pe lîngă lăptos) in rom., iar lui lait, Iade şi
lactaire în fr. (pe lîngă laiteux), sau lui noapte şi nuit le corespund respectiv
nocturn şi nocturne, pe lîngă construcţii analitice ca de noapte sau
de nuit; un cuvînt latinesc astfel adaptat în limbile romanice nu mai este