1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

) Prezumţia dreptului de proprietate a statului operează in cazul
acţiunilor în revendicare puse în curgere de organele de stat in contra
organizaţiilor cooperatiste sau alte organizaţii obşteşti şi în contra particularilor.
Dar socotim, că această prezumţie nu scuteşte organul revendicant
de sarcina oricărei probaţiuni. In lipsa prezumţiei administrării
operativii directe organul reclamant va îi ţinut să dovedească, că tocmai
lui i s-a încredinţat administrarea operativă a bunului din litigiu, deci
are calitate de a-1 revendica. Socotim că sarcina probaţiunii administrării
operative nu numai că nu slăbeşte eficacitatea acţiunii în. revendicare
ca mijloc juridic pentru apărarea dreptului de proprietate socialistă de
stat, ci dimpotrivă contribuie la întărirea eficacităţii acesteia. într-adevăr,
prin însăşi intentarea acţiunii în revendicare instanţa este sesizată de
violarea dreptului de proprietate a statului, aşa încît va fi în stare să
ia măsuri pentru restabilirea acestuia. Dacă organul reclamat nu va
putea face dovada încredinţării'administrării operative privitoare la bunul
litigios, iar din piesele de la dosar se pot deduce elemente suficiente cu
privire la identitatea acelui organ, căruia îi revine această administrare,
instanţa va fi în măsură să sesizeze acel organ, urmînd ca acesta pe calea
intervenţiei să-şi valorifice drepturile sale. In cazul în care asemenea
elemente nu pot fi deduse, sau sesizarea a rămas fără rezultat,_ instanţa
va fi în măsură să sesizeze Ministerul 'Finanţelor, sau organele financiare
locale, pentru ca acestea în calitate de organe reprezentative ale statului
(în calitate de tezaur) să intervină în proces, iar în urma revendicării
să treacă la repartizarea bunului, conform normelor stabilite prin art. 8
al decretului 409 din 23 sept. 1955. In acest fel proprietatea socialistă de
stat violată prin posesiunea ilegală a celui citat în revendicare se restabileşte
în întregime, asigurindu-se totodată repartiţia şi utilizarea planificată
a bunurilor statului. In schimb, dacă organul de stat reclamant
ar îi exonerat de sarcina probaţiunii administrării operative, acest organ
ar intra în posesiunea unor bunuri, administrarea cărora niciodată nu
i-a fost conîerită, aducîndu-se astîel o gravă violare principiului repartiţiei
şi utilizării, planificate a bunurilor statului. Or, nu se poate subaprecia
importanţa repartiţiei şi utilizării planificate a bunurilor statului,
încălcarea acesteia „...constînd în utilizarea neplanificată (în ceea ce
priveşte uneltele de producţie), în consumaţia neplanificafă (în ceea ce
priveşte mijloace de producţie), in dispoziţia arbitrară şi neplanificată
(asupra produselor şi mărfurilor)" 11 , reprezintă un mod special de sustragere
din proprietatea statului.
Oare pe ce se întemeiază dreptul instanţei de a sesiza organele susmenţionate?
Din codul nostru de procedură civilă lipseşte — ce e drept
— o dispoziţie expresă corespunzătoare celei cuprinse în art. 172 codul
de procedură civilă R.S.F.S.R., care prevede obligaţia instanţei de a sesiza
instituţia sau întreprinderea de stat şi procuratura, pentru cazul în
care în cursul unui proces se constată, că acea instituţie siau întreprindere
este interesată în desfăşurarea procesului. Dar lipsa unui text expres
de lege nu poate opri instanţele noastre judecătoreşti de a lua mă-
11
A. V. Karras, o. c, p. 238.