1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Cel ce era condamnat era îndatorat la plata unei sume de bani, în
raport cu concluziunile reclamantului, iar ca pedeapsă subsidiară se
adăuga şi infamia.
O altă lege dată de Sulla şi care urmăreşte în principal pedepsirea
crimei de omor este lex Cornelia de sicariis et veneficiis 20 ; această lege
organiza totodată şi un tribunal special pentru judecarea infracţiunilor
prevăzute de ea (quaestio de sicariis et veneficiis).
Sus-numita lege a fost prima de acest fel de la legendara lege a lui
Numa 21
şi de la legea celor XII table. Promulgarea acestei legi este justificată
— ca şi celelalte legi ale lui Sulla — de intensificarea luptei
păturilor de jos împotriva oligarhiei, luptă care îmbracă o formă tot mai
violentă. Aşa se explică de ce legea sancţionează nu numai infracţiunile
consumate, ci şi încercarea de a comite unele delicte, socotite mai primejdioase
pentru interesele oligarhiei.
Intr-un prim capitol legea sancţionează pe acei care purtau arme
în scopul de a omorî sau chiar numai de a jefui pe cineva ( ... qui cum
telo ambulaverit hominis necandi furtive faciendi causa) 22 . Elementele materiale
ale acestei comportări obiective erau deci echivalate de lege cu
omorul consumat. O a doua parte a capitolului sancţiona infracţiunea consumată
adică omuciderea (hominem occidere) 23 .
Din cele de mai sus rezultă că incriminarea în temeiul legii lui
Sulla se putea face fără prea mare greutate: cine se plimba (ambalare)
sau avea asupra lui (esse) o armă (telum) putea fi învinovăţit de crimă 24 .
Cît priveşte termenul de armă (telum) acesta desemna, în sens restrîns,
orice armă de aruncat 25 ; în sens larg (telum) are o semnificaţie foarte
cuprinzătoare: orice obiect de lemn, fier sau piatră intra în conţinutul
acestei noţiuni 26 .
In ceea ce priveşte dovada intenţiei dolosive (dolus malus) a făptuitorului,
aceasta nu se cerea în mod expres, deoarece legea prezuma o
astfel de intenţie dintr-o anumită comportare materială a infractorului:
ambalare, cum telo esse (adică a umbla, a merge, a rătăci etc. înarmat).
în Inst., IV, 18, 5, este denumintă lex de sicariis. La fel în Cod., IX, 16.
2 0
Vz. Girard, Textesde droit romain, Paris, 1937, p. 8.
2 1
Coli. I, 3. In acelaş sens Marcian (cum telo ambulare) Dig. 48, 8,1, pr.; Paul,
2 2
Sent., V, 23, 1 (cum telo esse); Claudius Saturninus în Dig., 48, 19, 16, 8 (cum telo
fuerii) şi Inst., IV, 18, 5 (cum telo ambulare).
Coli. ibidem; Claudius Saturninus, ibidem; guamquam lex non minus eum, qui
2 3
occidendi hominis causa cum telo fuerii, quam eum qui occident puniat (\.. legea
pedepseşte nu mai puţin pe cel care s-a înarmat ca să omoare un om decît pe cel care
1-a omorît); Paul, Sent., ibidem: Cic, pro Rab., VI, 19.
In general textele denumesc pe cei ce calcă dispoziţiile legii Cornelia cu numele
2 4
de sicarii (de la sica = pumnal) sau de latrones (cf. gr. AdTţnq); termenul din urma
adesea desemna pe cei răzvrătiţi împotriva ordinei sociale. Pentru sensul larg al lui
sicarius vz. şi Quintilian X. 1, 12.
Vz. Festus, v° telum.
2 5
Gaius, Dig., 50, 16, 233, 2:... et lapis et lignum et ferrum hoc nomine contineatur
2 6
(şi piatra şi lemnul şi fierul intră în această denumire) şi Dig., 47, 2, 2, 55 (54): teii
autem appelatione et ferrum et fustis et lapis et denique omne, quod nocendi causa
habetur significatur (iar in denumirea de „telum" intră şi fierul şi bîta şi piatra şi în
sfîrşit tot ce se foloseşte într-un scop de a vătăma [pe cineva] ...).