1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

286 Liviu 6nit
ţetept ce era, cumpără pietri scumpe şi de ce trebuia înpăratului. Şi să
duse la înpăratul, şi înpăratul cinsti-l pr-ins şi-l mări, căci să arătă credincos.
Iară pre celalalt tremise cuvînt şi-i tăiară capul ca unui vrăjmaş
inpărătutui
(partea II, f. 106 r°—106 v°).
Caracterul oral al acestor naraţiuni şi lirismul de care sînt pătrunse,
cu tot conţinutul teologic al textului, le conferă valoarea de aleasă proză
artistică. Avem a face cu primele pagini de proză artistică
în limba romînă. Chiar şi în cazul că textele respective sînt traduse,
valoarea lor în procesul de dezvoltare a limbii romîne literare şi a literaturii
romîne nu scade cu nimic.
N. Iorga afirma despre limba Cazaniei lui Varlaam că „nu e alta decît
limba de la ţară" 16 . Natural, nu putem identifica limba tipăriturilor mitropolitului
moldovean cu graiul popular moldovean din acea epocă. Cu toate
alternanţele sau inconsecvenţele sale şi cu toate elementele regionale, nu
putem susţine că această limbă oglindeşte cu fidelitate limba populară.
Limba cărţilor lui Varlaam este o limbă literară cu caracter popular, cu
anumite trăsături regionale, dar şi cu unele influenţe ale frazei slavone
medievale. Numărul faptelor regionale de limbă este foarte redus şi — cu
excepţia palatizării lui f în // — nu e semnificativ: cîteva rostiri (d pentru
/, dz pentru z, h pentru ţ — în anumite situaţii), nici acelea generalizate,
şi, probabil, cîteva cuvinte. Majoritatea vocabularului, întreaga structură
gramaticală şi aproape întreg sistemul fonetic sînt comune limbii majorităţii
cărţilor romîneşti scrise de romîni în jumătatea a doua a secolului al
XVI-lea şi în prima jumătate a secolului al XVII-lea.
De această realitate îşi dă seama, mai tîrziu, şi.N. Iorga, într-o altă
lucrare a sa, în care — vorbind de limba Cazaniei lui Varlaam — scoate
pe primul plan „adevărul graiului romînesc" al cărturarului moldovean,
(expresie prin care trebuie să înţelegem: autenticitatea şi naturaleţea limbii
romîne comune a poporului), fără să conteste influenţa puternică a
limbii populare şi influenţa originalelor slavone care i-au servit ca izvoare 17 .
Caracterul literar al limbii Cazaniei nu constă atît în slavonismele
savante pe care le conţine, şi acelea — am văzut — puţine la număr, şi
nici în relativ multele sau puţinele decalcări ale frazei izvoarelor slavone,
cît în calităţile artistice ale materialului lingvistic, în vocabularul ales,
in fraza, îngrijită, în intenţia evidentă şi mărturisită de a scrie pe înţelesul
tuturor romînilor. De sigur, pentru aceasta, Varlaam apelează, întîi de
toate, la bogăţia de mijloace de expresie a limbii populare, a graiurilor
populare, fără să neglijeze nici limba cărturarilor.
Cum nu se poate admite că limba aceasta este o „limbă populară",
nu se poate admite deci nici teza unor învăţaţi romîni că limba lui Varlaam
ar reprezenta un „dialect literar" al limbii romîne 18 . Din particulari-
N. Iorga, Istoria Ut. romaneşti, I. ed. II, 1925, p. 264.
16
N. Iorga, Ist. bisericii romîneşti, I, ed. II, 1929, ,p. 322.
17
Vezi, în special: G. Ivănescu. Problemele capitale ale vechii rotnine literare, Iaşi,
18
1948; id., Problemele fundamentale ale limbii literare romîneşti, în laşul literar, 1956,
nr 1, p. 73—79,