1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Să vedem acum ce spune V. Madgearu — pe baza constatărilor arătate
şi combătute mai sus -— despre starea agriculturii şi a ţărănimii
din răsăritul Europei, în special despre starea celeia din Romînia?
Caracterizînd agricultura din Europa răsăriteană de după primul război
mondial, V. Madgearu declară că în urma transformărilor „revoluţionare"
din ţările de pe acest teritoriu, s-a ajuns la „ţărănizarea"
agriculturii. Ţărănizarea agriculturii din Rusia, Cehoslovacia! ţările baltice,
din Ungaria şi Romînia a dus la formarea unei clase ţărăneşti noi
şi independente. Naşterea acestei clase stă în strînsă legătură cu „revoluţia
agrară" din Europa răsăriteană, care a fost însoţită de reforma
dreptului de proprietate. In timp ce — spune Madgearu — în Europa
occidentală lichidarea feudalismului a însemnat victoria proprietăţii private
sfinte şi inviolabile, în Europa răsăriteană la baza „revoluţiei agrare"
se află concepţia nouă despre dreptul de proprietate. După această
concepţie, proprietatea particulară îndeplineşte o funcţie socială; nu aduce
numai avantaje, dar impune şi obligaţii. In timp ce proprietatea particulară
funciară absolută poate avea un caracter de monopol, devenind
astfel un mijloc de exploatare, de oprimare, proprietatea funciară, concepută
ca avînd funcţii sociale, exclude „proprietatea exploatatoare" şi primeşte
forma proprietăţii ţărăneşti de muncă. Legislaţia agrară din ţările
Europei răsăritene de după război — afirmă Madgearu — a îndeplinit
rolul de apărător al proprietăţii funciare ţărăneşti. Reprezentantul de frunte
al sociologiei ţărăniste ajunge la concluzia că ,,.. . în noul regim al agriculturii
ţărăneşti, în care există condiţii subiective şi obiective pentru
sporirea capacităţii de producţie prin raţionalizarea şi intensificarea gospodăriei
pămîntului, se va întemeia o nouă şi puternică clasă ţărănească,
în întreaga regiune răsăriteană a Europei, revoluţia agrară creează altfel
o clasă ţărănească cu un rol bine definit în viaţa socială, ca un factor de
progres" 6 .
Aceste constatări despre „revoluţia agrară" şi consecinţele ei sint
neîntemeiate, ca de altfel şi argumentarea care îi serveşte drept bază
teoretică. înainte de toate nu se poate pune pe acelaşi plan revoluţia
agrară din Rusia şi reformele agrare care au avut loc în ţările burghezomoşîereşti
din Europa răsăriteană. Decretul despre pămînt dat de Congresul
al doilea al Sovietelor imediat după victoria Marii Revoluţii Socialiste
din Octombrie spune: „marile proprietăţi moşiereşti se desfiinţează
fără nici un drept de răscumpărare". Tinăra putere sovietică a desfiinţat
proprietatea privată funciară, a naţionalizat pămînturile, bogăţiile subsolului,
pădurile şi apele. Pămînturile trecute în proprietatea statului,
în proprietatea obştească, au fost predate apoi gratuit în folosirea ţăranilor.
Prin aceasta revoluţia socialistă a predat ţărănimii muncitoare alte
150 de milioane desiatine de pămînt scăpînd-o şi de arenda pe care
ţăranii au plătit-o anual moşierilor. Această uriaşă cucerire revoluţionară
a creat condiţiile necesare pentru transformarea socialistă de mai
tîrziu a agriculturii, a cimentat alianţa dintre muncitorime şi ţărănimea
6
Idem, n. c., p. 72.