1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

de clasă ţărăneşti unitare", el vrea să şteargă contradicţiile de interese
dintre chiaburi şi ţărănimea muncitoare.
In ceea ce priveşte raportul dintre ţărănime şi clasa muncitoare,
iMadgearu afirmă că intre ele nu există nici o contradicţie de interese.
Ba mai mult, e! declară că „acţiunea politică a ţărănimii nu se poate
mişca decît în cadrul concepţiei democratice muncitoreşti" 12 . Prin urmare
in cuvinte nu are rezerve în privinţa colaborării cu mişcarea muncitorească,
dar ' întreaga lui tendinţă este îndreptată spre a opune alianţei
dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, activitatea politică izolată,
organizată în cadrul mişcării ţărăniste a clasei ţărăneşti unitare.
„Incontestabil... că odată dovedită existenţa unei clase ţărăneşti cu un rol
bine definit şi preponderent în societăţile agrare, ca factor de transformare
socială, către progres, nu se mai poate nega capacitatea ei de acţiune
p-olitică de sine stătătoare" 13 .
Frazeologia sociologiei ţărăniste despre lupta de clasă şi despre
colaborarea cu mişcarea muncitorească stă în contradicţie cu acţiunile
politice ale ţărăniştilor. Grupa conducătoare a partidului ţărănist a
refuzat orice propunere de colaborare venită din partea Partidului Comunist
din, Romînia. Ţărăniştii au intrat în alianţă cu partidul naţionalburghez
şi nu cu clasa muncitoare şi cu partidul ei de avangardă. Cel
de al IV-lea Congres al Partidului Comunist din Romînia a analizat dezvoltarea
politică a ţărănismului şi a precizat: „Perioada dată e caracterizată
printr-o luptă asiduă din partea burgheziei romîneşti pentru ţărănime.
Din acest punct de vedere trebuie privită şi evoluţia spre burghezie
a clicii conducătoare şi a păturilor burgheze din sate ale partidului ţărănist
şi încercările naţional-ţărăniştilor de a se înţelege cu liberalii. Partidul'
Comunist trebuie să opună acestei lupte a burgheziei pentru ţărănime
activitatea sa de cucerire a maselor ţărăneşti fundamentale de partea proletariatului*"'
14 . Lupta aceasta pe care a dus-o partidul pentru cîştigarea
maselor ţărănimii şi pentru crearea alianţei dintre clasa muncitoare şi
ţărănimea muncitoare a făcut necesară lichidarea curentelor oportuniste
care s-au manifestat în problema ţărănească in sînul partidului. Un astfel
de curent a fost aşa numitul curent „neo-iobăgist", care exprima în rîndurile
partidului influenţa teoriei antimarxiste, oportuniste a lui Dobrogeanu-Gherea.
Reprezentanţii acestui curent au exagerat importanţa rămăşiţelor
feudale şi au subestimat caracterul burghezo-capitalist al economiei
naţionale a Rqmîniei. Pe baza acestor teze greşite, antimarxiste,
curentul' neoiobăgist a cerut sprijinirea „opoziţiei hurghezo-democratice".
în concret a partidului naţional-ţărănesc, într-o epocă cind acest partid nu
a jucat nici un rol pozitiv în viaţa politică a ţării.
Comitetul Executiv ai Internaţionalei Comuniste a arătat incă in 1921
pericolul acestei devieri. Iar rezoluţia celui de al IV-lea Congres al
Partidului a înfierat cu toată hotărîrea politica de sprijinire a „aşa zisei
opoziţii burghezo-democratice". In acelaşi timp Congresul a elaborat di-
12
13
14
Idem, o. c, p. 81.
Idem, o. c, p. 79.
Documente, ÎI, p. 581.