1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Generalul Bem, împreună cu Bălcescu, plănuia lărgirea revoluţiei ungare
într-o mare luptă pentru libertatea popoarelor din estul Europei,
înglobînd în această acţiune împreună cu legiunile lui Iancu şi patrioţii
din Moldova şi Muntenia. Nu peste mult, parlamentul ungar refugiat ia
Szeged, adoptă legea naţionalităţilor, preconizată de Kossuth şi Bălcescu 28 .
Insă această atmosferă de împăcare creată de revoluţionarii romîni şi maghiari
cei mai clarvăzători, n-a mai putut salva revoluţia. Poporul romîn
ca şi poporul maghiar căzuse pradă absolutismului.
Absolutismul habsburgic cotropeşte fără deosebire popoarele din provinciile
subjugate. Conducătorii revoluţiei -maghiare, care n-au putut să se
refugieze în străinătate, sînt executaţi sau osîndiţi la ani grei de închisoare.
Chiar şi Avram Iancu este deţinut ca ,,aţîţător" şi dus ferecat în
închisoarea cetăţii din Alba Iulia. In această perioadă romînii şi ungurii
din Transilvania se manifestă prin numeroase acţiuni de solidarizare împotriva
asupririi habsburgice comune.
*
* *
In urma unirii principatelor şi în urma războiului de independenţă
din 1877, dus alături de armatele ruseşti, Romînia se eliberează de sub
jugul turcesc şi se constituie într-un stat naţional de sine stătător. Dar
faptul că conducerea tînărului stat naţional ajunsese în mîinile hrăpăreţe
ale Hohenzollernilor şi a „monstruoasei coaliţii" a moşierilor şi capitaliştilor,
împiedică dezvoltarea democratică a ţării.
In 1867, Transilvania trece de sub stăpinirea austriacă în stăpinirea
magnaţilor şi capitaliştilor maghiari, cari în schimbul unei pseudo-ihdependenţe
a Ungariei, au obţinut mină liberă din partea claselor dominante
ale Austriei pentru oprimarea naţionalităţilor din Ungaria de atunci.
Dar tradiţiile luptei pentru libertatea comună şi frăţie, n-au dispărut.
Deputatul romîn, Vincenţiu Babeş arată în şedinţa din 2 martie 1872 a
parlamentului din Budapesta că „... nu există dispoziţii, care lovind în
naţionalităţi, să nu lovească in acelaşi timp şi în poporul maghiar, de
asemenea, pe de altă parte, nu există dispoziţii care dacă lovesc în poporul
maghiar, să nu jignească şi naţionalităţile".
Spre sfîrşitul secolului, la 2 ianuarie 1892, Mocsâry Lajos, deputat
al circumscripţiei Caransebeş, declară în faţa alegătorilor săi romîni următoarele:
„Faptul că raporturile noastre naţionale de acum apar in culori
atît de nefavorabile, se datoreşte din partea maghiară exclusiv conducătorilor
şi nu majorităţii poporului; majoritatea naţiunii rămîne nesimţitoare
în ceea ce priveşte ura de rasă, dar simţitoare în ceea ce priveşte
dreptatea" 29 .
Avertismentul acestor reprezentanţi credincioşi ai ideilor revoluţionare
din 1848 a fost însă respins de clasele stăpînitoare.
Cf. I. Toth Zoltăn, A Szemere-kormâny nemzetisegi politikâja (1834), A Magyar
2 8
Tudomânyos Akademia târsadalomt&rteneti tudomâniyok osztâlyănak kozlemenyei, voi.
II, nr. 1, Budapest, 1952.
Cf. Keraeny G. Gâbor, Adalekok a magyar uralkodo osztălyok nemzeiisigi politikăjăhoz...
2 9
A Magyar Torteneszkongresszus, Budapest,
1954.