1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

cit se ,poate de justă, dar problema reclamă analize mai largi, căci altfel
am cădea în greşala mediocrităţii şi chiar a superficialităţii. In acest scop
trebuie să pornim de la conţinutul însuşi al dreptului de proprietate socialistă
de stat.
Literatura juridică socialistă a ajuns aproape în mod unanim la concluzia,
că conţinutul dreptului de proprietate socialistă de stat constituie
dreptul titularului — adică a statului sovietic şi a celui democrat-popular,
ca reprezentant al întregului popor — de a utiliza patrimoniul său din
proprie putere şi în interes propriu, adică în interesul poporului, pe care-1
reprezintă. Dar conţinutul dreptului de proprietate socialistă de stat constituie
în acelaşi timp şi o obligaţie, anume obligaţia îndeplinirii şi depăşirii
planului de stat, obligaţia utilizării tuturor obiectelor dreptului de
proprietate socialistă de stat, în scopul sporirii neîncetate a cantităţii obiectelor
de consum, adică a proprietăţii personale a oamenilor muncii (ţinînd
bine înţeles seamă de dezvoltarea cu precădere a producţiei mijloacelor
de producţie faţă de producţia obiectelor de consuni), a îmbunătăţirii calităţii
acestora, cu alte cuvinte în scopul asigurării satisfacerii maxime a
nevoilor materiale şi culturale ale societăţii 2 .
Obligaţia statului sovietic şi a celui democrat-popular de a folosi
obiectele proprietăţii sale în scopul de mai sus, nu poate fi concepută ca
o obligaţie de natură civilă; ea decurge din acel aspect al dictaturii proletariatului,
care se referă la utilizarea puterii proletare pentru construirea
socialismului, respectiv a comunismului. Cît priveşte patria noastră, acest
aspect se concretizează prin art. 17 lit. b şi c, din Constituţie. In consecinţă,
obligaţia susamintită aparţine domeniului dreptului de stat. In
schimb dreptul statului de a utiliza obiectele proprietăţii sale în vederea
îndeplinirii obligaţiei susarătate aparţine mai multor ramuri ale dreptului,
între care şi dreptului civil, aşa încît acesta se prezintă şi ca un drept
subiectiv de natură civilă.
Astfel statului ca titular al dreptului de proprietate îi revin prerogativele
de proprietar (posesia, folosinţa şi dispoziţia) tocmai în vederea îndeplinirii
obligaţiei susarătate. Deci prerogativele de proprietar — ca prerogative
de drept civil — sînt conferite statului, ca prin exerciţiul lor
să fie în măsură de a îndeplini obligaţia sa. Mai departe, dacă prerogativele
de proprietar se întemeiază pe îndeplinirea acestei obligaţii, este
clar că limitele prerogativelor de proprietar sînt determinate de această
obligaţie.
Dreptul de proprietate socialistă de stat exercitîndu-se prin intermediul
adjministrării operative directe, întreprinderile şi organizaţiile eco-
2
Vezi în acest sens: A. V. Karras, Dreptul de proprietate socialistă de stat, Editura
de Stat pt. literatură economică şi juridică, Buc, 1955, p. 270, unde se spune:
,,Conţinutul dreptului de proprietate socialistă de stat asupra uzinelor, fabricilor, minelor,
sovhozurilor, S.M.T.-uriior, caselor de locuit, instituţiilor de cercetări ştiinţifice
aparţinînd statului sovietic îl constituie, în principal, folosirea (sublinierea noastră,
Q. F.) adecvată socialistă a acestor bunuri, în interesul întregului popor, în scopul
satisfacerii maxime a nevoilor întregii societăţi..." în acest sens se pronunţă şi autorul
cehoslovac dr. Victor Knapp, în opera sa Proprietatea în ţările de democraţie populară,
pp. 192—193. Ediţia în limba maghiară, Budapesta, 1954.