1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

cauzate, deşi nu i se poate imputa vreo culpă, în temeiul simplei relaţiuni
de cauză la efect între fapta dăunătoare şi prejudiciu. El va fi exonefat
de răspundere numai în cazul cînd ar putea dovedi că prejudiciul a
fost provocat de un caz de forţă majoră sau datorită intenţiei ori neglijenţei
grave a victimei.
;
Această responsabilitate specială, de natură obiectivă, consacrată în
ari 404 c. civ. R.S.F.S.R., ocroteşte în primul rind pe angajaţii care lucrează
în condiţiuni mai grele şi ea completează în mod fericit responsabilitatea
de drept comun de natură subiectivă, consacrată în art. 403
c. civ. R.S.F.S.R. şi întemeiată — prin inovaţia legiuitorului sovietic —
pe o prezumţie relativă de culpă.
Soluţia codului civil sovietic scoate în evidenţă, şi în această materie,
specificul şi superioritatea dreptului sovietic.
IV
Pînă în anul 1954, în dreptul R.P.R., cu rari excepţii, practica judiciară
refuza acordarea despăgubirilor potrivit dreptului comun în vederea
reparaţiunii integrale, chiar în caz de culpă vădită a celui ce angajează,
dacă angajaţii accidentaţi sau urmaşii lor primeau o pensie dela asigurările
sociale de stat 8 .
Această soluţie se intameia pe cuprinsul art. 17 din legea nr. 10/1949 9
pentru organizarea asigurărilor sociale do stat, potrivit căruia pensiile
stabilite in urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale
produse din culpa întreprinderii care nu s-a conformat dispoziţiunilor legale
şi nu a luat măsurile de prevedere necesare, se majorau cu 15%,
chiar dacă prin această majorare se depăşea plafonul prevăzut de ari 26
al acelei legi.
Legea stabilea, totodată, că pensia plătită în acest caz trebuia să fie
recuperată in întregime de' către organele asigurărilor sociale de stat de
la întreprinderea în culpă.
Aplicînd dispoziţiunile acestui text, Tribunalul Suprem a hotărît că
angajatul nu mai putea acţiona unitatea pe calea dreptului comun pentru
a obţine o reparaţiune integrală, chiar dacă aceasta a fost în culpă, deoarece
legea prevedea pentru această ipoteză dreptul angajatului de a
primi o pensie majorată cu 15%.
Această soluţie a practicii noastre judiciare, care închidea calea dreptului
comun, era criticabilă, după părerea noastră, chiar in sistemul legii
nr. 10/1949, întrucît pensia majorată cu 15% nu reprezenta totdeauna
8
Vezi în acest sens: sentinţa civilă nr. 809 din 28 aprilie 1953 a Tribunalului
Popular al raionului 23 August—Bucureşti şi decizia nr. 1293 din 7 iulie 1954 a Tribunalului
Capitalei R.P.R. — Colegiul I Civil, Justiţia Nouă, nr. 5/1954, p. 673.
9
Art. 17. — „Pensiile stabilite în urma unui accident sau boală profesională produsă
din culpa întreprinderii care nu a luat măsurile de prevedere necesare, se majorează
cu 15 la sută, chiar dacă prin această majorare se depăşeşte plafonul prevăzut
de art. 26.
In acest caz fondul de pensii va recupera de la întreprinderea în culpă cuantumul
integral al pensiei acordate."