1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

legile de ocrotire şi de protecţia muncii, dar angajatul, ca urmare a
contractului de muncă, are dreptul să pretindă unităţii asigurarea unor
condiţii de muncă, care să nu fie periculoase pentru viaţa şi sănătatea
lui, astfel cum sint prevăzute în diferitele dispoziţii normative, întocmai
cum este în drept să pretindă retribuirea muncii potrivit cu categoriile
tarifare prevăzute prin decizii, hotărîri, etc." ... „Trebuie să considerăm
deci că răspunderea unităţii, pentru prejudiciile cauzate angajatului cu
referire la sănătatea şi viaţa lui, este de natură contractuală, ea derivind
dintr-un contract de muncă. Aceasta are o consecinţă foarte importantă
în legătură cu sarcina probei, în sensul că fiind vorba de o răspundere
contractuală, culpa întreprinderii este prezumată, adică se socoteşte că
prejudiciul adus angajatului, este cauzat din vina ei. Pentru a scăpa
de răspundere, întreprinderea va fi obligată să dovedească că a luat toate
măsurile prescrise şi că vătămarea angajatului este consecinţa culpei
sale" 15 .
Această soluţiune, preconizată de prof. M. Witzman, este în favoarea
angajaţilor accidentaţi care sint eliberaţi de sarcina dovezii culpei
celor ce angajează.
In continuare, autorul citat mai arată că „Intrucit este vorba —•
aşa cum s-a arătat mai sus — de un litigiu, care provine din neexecutarea
culpabilă a unui contract de muncă, acesta va fi un litigiu de
muncă, care, potrivit art. 115 alin. b C.M., va fi, la alegerea angajatului,
depus fie în faţa Comisiei de litigii, fie în faţa tribunalului popular raional
de la sediul unităţii" 16 .
Prof. M. Witzman nu admite deci calea dreptului comun pentru obţinerea
reparaţiei integrale a prejudiciului, ci consideră că ne aflăm în
faţa unui litigiu de muncă, fiind vorba de o neexecutare culpabilă a unui
contract de muncă. Ar urma, deci, ca în această ipoteză să se aplice dispoziţiunile
art. 12—23 din Codul Muncii şi alte dispoziţiuni legale privitoare
la contractul de muncă, precum şi dispoziţiile speciale privitoare
la jurisdicţia muncii.
Dacă sîntem de acord cu prof. M. Witzman in ce priveşte dreptul
victimei la reparaţia integrală a prejudiciului cauzat din vina celui ce
angajează, apoi în ceea ce priveşte temeiul juridic care îndreptăţeşte
victima la reparaţie integrală socotim că el este de natură delictuală şi
nu de natură contractuală.
Nu poate fi vorba de o răspundere contractuală atîta timp cit unitatea
ce angajează nu-şi ia prin contractul de muncă obligaţia de a garanta
viaţa, integritatea fizică şi sănătatea angajatului. Numai cînd uni-
.tatea care angajează şi-ar lua o asemenea sarcină s-ar putea spune că
ea nu şi-a îndeplinit o obligaţie contractuală şi ca atare este responsabilă
fără a fi nevoie ca victima să-i dovedească culpa, care la responsabilitatea
contractuală se prezumă din însăşi faptul neexecutării.
Nu putem fi de acord cu caracterul contractului al răspunderii integrale
în materia noastră şi pentru alte motive.
15
16
M. Witzman, o. c, pp. 535—536.
fbid., p. 537.