1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Legea Cornelia de iniuriis este în epoca imperială sancţionată — pe
Ungă acţiunea penală — de o acţiune civilă, confirmată de un rescript imperial
al lui Antonin Caracalla 59 ; totodată acţiunea penală prevăzută de
această lege capătă o aplicare mai largă putînd îi intentată în orice fel
de injurie (chiar dacă nu era prevăzută în textul iniţial al legii Cornelia 60 ,
fiind sancţionată cu o pedeapsă aplicată de organele de stat.
Legile lui Sulla capătă însă o aplicare mult mai extinsă în practica
judiciară de fiecare zi datorită interpretării jurisconsulţilor şi jurisprudenţei
instanţelor.
Cît priveşte pedepsele acestea sînt înăsprite şi poartă tot mai vizibil
un ciaracter de clasă: în mai toate infracţiunile prevăzute de aceste legi
pedeapsa este deportarea (deportatio in insula) pentru păturile nobile (honestiores),
iar pentru oamenii de rînd (humiliores), munca silnică (metalla)
sau chiar moartea.
Privit prin prizma evoluţiei istorice regimul lui Sullia apare ca un
pas înainte spre statornicirea monarhiei. Spre deosebire de toate dictaturile
personale din epoca republicană dictatura lui Sulla se apropie ce!
mai mult de monarhia imperială de mai tîrziu, prin. toate trăsăturile ce
o caracterizează. S-ar putea spune că dictatura lui Sulla anticipează cu
mai bine de jumătate de secol monarhia ce se va instaura ca o nouă formă
constituţională.
Dîndu-şi seama — prin instinct sau printr-o intuiţie directă de acest
lucru — Sulla abdică de bună voie de la conducerea statului, căruia îi
dase o organizare ce nu era încă total potrivită cu starea socială a epocii
sale, epocă pe care romanii o socoteau încă republicană.
In acest chip abdicarea sa — neînţeleasă de istoricii din antichitate
şi fireşte socotită ca fără sens pentru un om politic ambiţios ca şi Qaesar
— apare ca învăluită într-un anumit tîlc şi străbătută de ironia, care caracteriza
pe aristocratul Sulla: creatorul regimului monarhic renunţă la
propria sa creaţie politică, care anticipase mersul fenomenelor sociale cu
rnai bine de jumătate de secol, cu ferma convingere că interesele statului
sclavagist roman în necontenita expansiune — şi tocmai de aceea mai
puternic ros de contradicţii interne — vor cere ca opera şi legislaţia sa să
capete din nou drept de cetate la Roma.
VLADIMIR HANGA'
Catedra de drept civil
Universitatea „V. Babeş"
Această «acţiune a fost introdusă pe cale consuetudinară (arg. Paul, Senet, IV, 8)
5 5
şi apoi confirmată de rescriotul imperial: Ulpian, Dig., 47, 10, 7. 6, şi Marcian,
ibidem, 37, 1.
Paul, Sent., V, 14, 15. Pînă în epoca lui Iustinian victima avea alegerea între
6 0
acţiunea civilă şi cea penală (Inst., IV, 4, 10).