1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

puterii de stat — arătînd că socoteşte necesar să fie învestit cu puteri
excepţionale pentru a restabili „ordinea".
La acea dată, întrucît cei doi consuli în funcţiune muriseră, puterea
era deţinută de un interrex, numit de senat, anume de Lucius Vaierius
Flaccus, care — la îndemnul senatului — depune în comiţii un proiect de
lege privitor la puterea supremă (tex Valeria de imperio), prin care Sulla
a fost numit dictator pe timp nelimitat „ca să dea legi scrise şi să organizeze
republica" (dictator legibus scribundis et reipublicae constiiuendae).
Cetăţenii adunaţi în comiţii au votat proiectul, care capătă putere
de lege, dar votul a fost dat nu numai fără entuziasm, dar fără convingere
şi chiar din teamă.
Prin această lege sînt ratificate toate actele pe care Sulla le făcuse
anterior, în calitate de pretor şi consul, iar pentru viitor i se acordau puteri
discreţionare in calitate de şef de stat: el se putea pronunţa, fără
nici o îngrădire, asupra vieţii şi averii cetăţenilor si asupra folosirii domeniului
public; asupra întinderii hotarelor statului şi asupra situaţiei
provinciilor; putea să numească magistraţi fără să consulte adunările
populare şi să întocmească orice lege ar crede de cuviinţă, etc. Ca membru
al partidului optimaţilor, adică a ordinului senatorial, Sulla a întocmit
o serie de reforme cane sînt pătrunse de un puternic spirit conservator,
fiind îndreptate împotriva democraţiei sclavagiste; puterile ce-i fuseseră
încredinţate erau atît de masive, încît istoricii antici compară dictatura
lui cu vechea monarhie romană ce fusese abolită. Acest lucru este
recunoscut de Appianus 3
— ca şi de alţi istorici — 4 , în mod categoric,
cînd afirmă că romanii, în epoca lui Sulla, s-au reîntors din nou la regalitate
5 . Această concentrare a puterilor statului intr-o singură mînă
apare ca un rezultat al noii situaţii politice din Roma. Sulla îşi dădea
bine seama că statul sclavagist roman ajuns aproape de apogeul său —•
în care epocă contradicţiile sociale se ascuţeau necontenit — nu mai putea
îi condus cu vechile metode democratice cu care fusese cîrmuită cetatea
Roma. Noul stat mărit considerabil cerea o nouă organizare politică, care
să asigure cit mai eficace interesele marilor stăpîni de sclavi.
Din acest punct de vedere Sulla apare ca un precursor al monarhilor
romani de mai tîrziu, iar regimul său dictatorial o anticipare a monarhiei,
care se va instaura după jumătate de secol.
In toată politica sa Sulla are sprijinul oligarhiei senatoriale, ale
cărei interese le reprezintă, iar In chip direct puterea lui rezida în armată,
datorită căreia «1 cucerise puterea. Sprijinindu-se pe oligarhia senatorială
Sulla a urmărit consolidarea poziţiei ei social-politice, precum
şi lărgirea prerogativelor politice -a senatului, care se transformă într-un
organ suprem de conducere. Numărul membrilor senatului ajunge la 600,
dintre care cei mai mulţi erau recrutaţi mai ales dintre comandanţii militari
devotaţi lui Sulla.
3
A. B. I. 99, 462.
4
Dion. Hall., V, 77; Cic, ad. Art., VIII. 11, § 2.
5
... aù9'.; èrcetpcòvGo paaAsia; Cf. şi Plutarch, Comp. Lys. et Sali. I, 6 şi Cic. Verr..
II, III, 35, 81.