1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

adică munte. E adevărat că alte manuscrise dau 58° long. şi 50° lat., dar
toate aceste cifre însă, fie datorită lui Ptolemaeus însuşi, fie mai curînd
copiştilor de mai tirziu, par să fie greşite, căci TÂ "OPH nEYKÎNQN adică
munţii peucinilor, nu pot fi separaţi de populaţia bastarnică a peucinilor.
Peucinii la rîndul lor, după indicaţia dată de Strabo (VII, 3, 15), îşi trag
numele de la Delta Dunării 44 , cunoscută întotdeauna în izvoarele antice, nu
cu un nume epihoric, ci cu unul grecesc — ca şi gurile Dunării de altfel
— iar Peuce, numele antic al Deltei dunărene,' este cuvîntul grecesc ( H
nEYKH, care înseamnă: pin marin (specie de conifer) 45 , din abundentă pe
această insulă, ale cărui ramuri, grecii de la Histria, cum atestă corespondenţa
guvernatorului Flavius Sabinus, le foloseau ca facle pentru
iluminat 46 . De altfel toţi munţii citaţi de Ptolemaeus pentru partea Sarmaţiei
europene îşi iau numele după populaţiile pe care-i locuesc; astfel TÂ
AMAAOKA >'OPH- munţii amadochilor, TO > AAANON >'OPOC — muntele
olanilor, >'0 KAP EIATEC >'OPOC —muntele carpilor şiTO BSAÎNON
"OPOC — muntele budinilor. Munţii peucinilor trebuie deci, coborîţi mult
mai spre S, înspre Moldova şi puşi în legătură cu regiunile locuite de bastarnii
peucini, care încă în sec. I î. e. n., după indicaţia lui Strabo, locuiau
Delta Dunării, iar ceva mai tîrziu, după Ptolemaeus, încă se găseau în
vecinătatea Daciei. Printr-o extensiune a acestui termen etnic, numele de
peucini se va generaliza pentru toţi bastarnii din S Moldovei, primind
numele de munţi ai peucinilor şi Car păţii din S Moldovei. Acest fapt e
confirmat şi de Tabula Peutingeriana> care numeşte munţii din vecinăta-
E. Polaschek, art. Peucini, în Reat-Encyclopădie, Paully—Wissowa—Kroll, XIX,
4 4
2, col. 1391—2. Majoritatea învăţaţilor istorici germanişti sînt de părere că peucinii erau
o populaţie de origine şi limbă germanică, deşi poartă numele grecesc al Deltei dunărene;
vezi R. Much, art. Peucini. în Reallexikon der germanischen Altertumskunde, în
îngrijirea lui Joh. Hoops, vol. III, Strassburg, 1915—16, p. 403, unde se citează CIL
VI 4344, Nereus nat(ione) German(us) Peucennus. La fel a se vedea şi R. Vulpe, Le
problème des Bastarnes à la lumière des découvertes archéologiques en Moldavie, extr.
din Nouvelles études d'histoire, Bucureşti, 1955, p. 8—10. Prezenţa populaţiei germanice
bastarno-peucine în Moldova e atestată şi de cîteva descoperiri arheologice (id., o. c. şi
în Materiale arheologice, I (1953), p .213 şi urm). Autorii citaţi în cele două lucrări ale
prof. R. Vulpe, pentru" analogia materialului din Moldova cu cel de pe Oder şi
Vistula, nu sînt tocmai bine aleşi, deoarece nici unul nu atribuie, în mod categoric,
acest material populaţiei, aşa zise, bastarnice. Singurul autor, care clasează, mai cu
seamă materialul ceramic funerar, descoperit pe teritoriul germano-polon, ca fiind bastarnic
şi întru totul asemănător cu cel din necropola de la Poieneşti, omis însă de prof.
Vulpe, este R. Tackenberg. Die Bastarnen, extr. din Volk und Rasse. lllustrierte
Vierteljahrschrift fur deutsches Volkstum, Heft 4 (1929), p. 232—44 (cu deosebire
tig, 7—15). Lingvistul francez Ed. Philipon, Les peuples primitifs de l'Europe méridionale,
Paris, 1925, p. 15, atît numele Peuce a Deltei dunărene cît şi etnicul Peucini, le
consideră nume tracice; la fel N. Jokl, o. c, p. 287 şi D. Decev, Harakteristica na trakiiskija
ezik (Charakteristik der thrakischen Sprache), Sofia, 1952, p. 13, 37, 73, 98.
Em. Boisacq, Dictonnaire étymologique de la langue grecque dans ses rapports
4 5
avec les autres langues indo-européennes, Heidelberg—Paris, 1913, p. 777.
V. Pîrvan, Histria IV. Inscripţii găsite în 1914 si 1915, în Analele Acad. Rom.,
4 6
Mem. secţ. ist., ser. II, tom. XXXVIII, p. 556 şi urm.; SEG I 329; L. Halkin, în
L'Antiquité classique, tom. III, fasc. 1 (1934), p. 124; R. Vulpe. Histoire anciene de la
Dobroudja, în La Dobroudja, col. Académie Roumaine. Connaissance de la terre et
de la pensée toumaines, IV, Bucureşti 1938, p. 118.