1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Constituţia republicană bazată pe puterea politică a adunărilor populare,
pe autoritatea senatului şi pe privilegiile magistraţilor, recunoscute
de legi şi obiceiuri, era strîns legată de viaţa statului cetate. Odată cu
expansiunea militară a Romei dincolo de marginile peninsulei, apare o
contradicţie între vechile forme de stat şi necesităţile marelui stat sclavagist,
care cuprindea acum şi numeroase provincii; pe de altă parte —
şi acest lucru este principal — frământările sociale luau forma unor violente
răscoale duse de sclavi sau de masele de săraci împotriva claselor
stăpînitoare. Singura salvare a clasei stăpinilor de sclavi era întronarea
unui regim autoritar, care să fie capabil să înlăture prin violenţă mişcările
maselor de sclavi şi de săraci şi totodată să poată exploata în modul
cel mai potrivit cu interesele stăpânirii, întinsele provincii cucerite şi anexate
Romei.
Acest regim autoritar a îmbrăcat la început forma unor dictaturi personale,
cu caracter militar, limitate in timp.
Dictatura lui Sulla a fost una dintre acestea; precedată de alte dictaturi
personale — mai mult sau mai puţin deghizate în forme constituţionale
republicane — ea este urmată de principatul lui Pompeius şi lapoi
de dictatura lui Caesar, pe care August o va permanetiza — cu foarte
multă diplomaţie — sub forma diarhii, oare deşi teoretic însemna o impărţiie
a puterilor între împărat şi senat, în practică asigura acestuia din
urmă toate prerogativele constituţionale. De aceea regimul monarhic imperial
se socoteşte definitivat sub August.
Cu alte cuvinte dictaturile personale din ultima epocă a republicii
romane au însemnat cîte un pas înainte în statornicirea regimului dictatorial
imperial.
Regimul dictatorial instaurat de Sulla a însemnat însă ceva mai mult
clecît celelalte datorită ia două elemente: mai întîi regimul lui Sulla a familiarizat
pe romani cu ideia monarhiei, întrucît constituţia pe care a
dat-o Romei punea în fruntea statului un monarh cu puteri nelimitate; in
ial doilea rînd legile penale promulgate în timpul dominaţiei sullaniene
au creat modelul unei legislaţii eficace întru ocrotirea intereselor unei
minorităţi, tot mai mult ameninţate de nemulţumirile maselor.
Iată de ce până in epoca lui Iustinian sistemul penal rînduit de Sulla
a constituit bazia dezvoltării dreptului penal roman. Rdma imperială a
completat şi a lărgit sfera de aplicare a legislaţiei lui Sulla, dar nu a
schimbat-o şi nici înlăturat-o; cel mult a înăsprit unele pedepse potrivit
intereselor regimului imperial din epoca tîrzie.
Aşa lex Cornelia de maiestate devine legea de bază în privinţa siguranţei
imperiului roman, aplicîndu-se la mai toate infracţiunile îndreptate
împotriva existenţei statului sclavagist sau împotriva persoanei împăratului.
Dispoziţiunile legii Cornelia de falsis sînt extinse prin senatus consultul
Libonian (sub împăratul Tiberiu) la o serie de cazuri neprevăzute
în textul original, iar sub împăratul Hadrian legea Cornelia de sicariis
et oeneficiis capătă o sferă de aplicare deosebit de largă 58 .
6 8
Vezi Paul, Seni, V, 23, 14; Ulpian, Dig., 48, 8, 4,1; Modestia, Dig., 48, 8, 11, pr.