1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

tost atribuit de soţul predecedat prin testament unui legatar, soţul su-'
pravieţuitor nu se va mai bucura de dreptul de abitaţie, deoarece imobilul
—• devenind proprietatea legatarului din chiar momentul decesului lui
de cujus — nu va mai tace parte din succesiunea sa legală.
Dreptul de abitaţie durează pînă la efectuarea împărţelii, adică pînă
la ieşirea moştenitorilor din indiviziune, şi, „în orice caz", cel puţin un
an de la decesul lui de cujus, dacă ieşirea din indiviziune s-a produs mai
devreme (art. 4, al. 1). El încetează prin recăsătorirea soţului supravieţuitor,
chiar înainte de efectuarea împărţelii (art. 4, al. 6); însă, şi în
acest caz, dreptul de abitaţie durează cel puţin un an.
Dreptul de abitaţie are ea obiect casa — proprietate a defunctului —
în care soţul supravieţuitor a locuit cu acesta. Comoştenitorii soţului supravieţuitor
au dreptul de a cere restrîngerea dreptului de abitaţie cînd
„locuinţa nu va fi necesară în întregime" (art. 4, al. 2). De asemenea,
serviciul gospodăriei locative poate restrînge dreptul de abitaţie atunci
cînd locuinţa depăşeşte spaţiul locativ la care este îndrituit soţul supravieţuitor
potrivit legii (v. decretul nr. 78/1952). Legiuitorul acordă comoştenitorilor
şi dreptul „de a procura soţului supravieţuitor locuinţă în altă
parte" (art. 4, al. 4). Dacă soţul supravieţuitor şi comoştenitorii săi nu
se înţeleg cu privire la restrîngerea sau schimbarea locuinţei, va decide
— de urgenţă şi în camera de consiliu — instanţa competentă a se pronunţa
asupra împărţelii (art. 4, al. 5).
Dreptul de abitaţie ia naştere la moartea soţului predecedat direct în
persoana soţului supravieţuitor. El nu se transmite de la de cujus la soţul
supravieţuitor, căci defunctul nu era titularul unui drept de abitaţie, ci
însuşi proprietarul imobilului. Dreptul de abitaţie nu este astfel un drept
de succesiune, ci un drept propriu al soţului supravieţuitor atribuit de
lege direct acestuia.
Spre deosebire de dreptul de abitaţie, conferit anterior de art. 1279
c. civ. numai văduvei, care era un drept de creanţă asupra unei sume de
bani cu care aceasta să-şi procure o locuinţă, dreptul de abitaţie prevăzut
de legea; nr. 319/1944 este un drept real purtînd asupra unui imobil,
acordat de lege deopotrivă văduvei ca şi văduvului.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se deosebeşte de cel din
dreptul comun prin următoarele derogaţiuni (art. 4, al. 2—4): a) soţul
supravieţuitor' nu este ţinuta da cauţiunea prevăzută de art. 566 c. civ.;
b) soţul supravieţuitor nu poate ceda; sau închiria partea din casă pe care
n-o locuieşte, drept recunoscut titularului abitaţiei din dreptul comun de
art. 572, al. 2 c. civ.; c) dreptui de abitaţie al soţului supravieţuitor poate
fi transpus asupra altui imobil, pe cînd cel din dreptul comun nu poate
fi transpus.
24. Deficienţele legii nr. 319/1944. Legea nr. 319 din 10 iunie 1944
prezintă o serie de deficienţe. Astfel:
a) Acordă soţului supravieţuitor o cotă mai mare decît descendenţilor
cînd el vine în concurs cu mai mulţi decît trei copii, căci în concurs
cu descendenţii cota soţului supravieţuitor este totdeauna de o pătrime,
iar descendenţii, oricît de numeroşi ar fi, împart între ei restul de trei