1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Unul din puţinele izvoare literare care aminteşte de acţiunea costobocilor
dusă împotriva imperiului roman, este un paragraf din Historia
Augusta şi anume biografia împăratului Marcus Aurelius (Vita Mărci
Aurelii). In cap. 22, printre neamurile (gentes) care au luat parte la
războaiele sarmato-marcomanice din anii 167—180, atacînd graniţele imperiului,
ultimii amintiţi sînt costobocii. In acest caoitol, popoarele care
luptă împotriva Romei sînt enumerate în grupuri, de ¡la V spre E şi textul
începe cu marcomanii, hermundurii şi variştii, care prin poziţia lor geografică
atacă frontierele Reţiei şi ale Noricului, apoi quazii, suebii şi sarmatii
(adică iazygii) ce atacă frontierele celor două Pannonii şi Moesia
Superior. După aceste şase neamuri biografia vorbeşte de un grup mai
mare, cu nume care atestă variatele lor origini — daci, germani, slavi şi
probabil încă şi celţi — anume, Lacringes, Burei, Vandali, Victuali, Osi,
Bessi şi Cobotes. In alte ediţii mai noi, din cauza unei erori de copiere
strecurată în manuscrise, în textul refăcut apar numele numai a cinci neamuri
şi anume: Lacringes, Burei, Victuali, Sosibes şi Sicobotes* 9 . Dar orice
lectură am accepta, ordinea enumerării îi plasează în NV, N şi NE Daciei,
deci vecinii provinciei din acel moment. In al patrulea rînd autorul
biografiei enumera neamurile ultimului grup, format din: Roxolani, Bastamae,
Halani, Peucini şi Costoboci. Nu încape îndoială că aceste neamuri
au atacat provincia Moesia Inferior, căci, dacă roxolanii în această vreme,
cu anumite rezerve, pot fi localizaţi în S Moldovei, cu tendinţa de a gravita
înspre regiunea de cîmpie a Munteniei, apoi sălaşele bastarnilor şi
ale peucinilor sînt de căutat numai în Moldova şi R.S.S. Moldovenească,
iar alanii, în acest timp, tot pe aici undeva. Teritoriul costobocilor e de
căutat deci, în vecinătatea acestor patru neamuri, a roxolanilor, bastarnilor,
peucinilor şi alanilor şi anume în regiunea muntoasă din jumătate?
de N a Moldovei (masivul Domelor, cu valea Bistriţei, cu podişul Sucevei
şi dealurile de pe podişul central moldovenesc), unde încă nu pătrunseseră
triburile iraniene sau cele germano-bastarnice. Credem că această informaţie
din Historia Augusta e a doua menţiune a costobocilor transmontani
şi numai în felul acesta putem înţelege menţiunea lor alături de bastarni,
sarmaţi şi alani şi atacul pe care-1 pornesc în Moesia Inferior prin
Dobrogea, ajungînd pină în Grecia 60 .
In urma acestei scurte analize, afirmaţiile lui G. Schütte şi V. Pîrvan,
care îi fixau prea la N, în actuala R. P. Polonă, cu greu mai pot fi susţinute.
Căci existenţa localităţilor Setidava (pe care Pîrvan se grăbeşte
K- Torma, în Erdélyi Măzeum-Egylet Evköyvei, III (1864—65), pl. XI, nr. 11, un pinten
de fier de tip „vandalic", găsit în castrul de la Ilişua şi C. Gooss, în Archiv des
Vereins für siebenbärgische Landeskunde, XIII (1877), p. 480, un pinten de bronz de
acelaş tip, găsit în castrul de la Orheiul Bistriţei: cf. M. Jahn. Der Reitersporn: seine
Entstehung und früheste Entwicklung, în Mannus Bibliothek, nr. 21, Leipzig 1921, p. 39 şi
unu. Aceeaşi formă de pinteni de fier s-au găsit şi în mormintele „vandalice" de pe
teritoriului culturii Lipicka, publicate de Smiszko, o. c, p. 83.
Scriptores Historiae Augustae, Vita Mărci, Ed. E. Hohl, Leipzig—-Teubner, 1927.
49
Pausaniae Graeciae descriptio, ed. H. Hitzig şi H. Biluemmer, vol. III, Leipzig
5 0
1910, cap. X, 5; CIL VI 31856; A. Plassart, Une levée de volontaires sous Marc Aurele,
în Melange Glotz, tom. II, Paris 1932, p. 731 şi urm.