1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

tacol, dat aici la 18 febr. cu Elisena din Bulgaria. E foarte probabil că
trupa a făcut un popas şi la Arad, căci nu ne putem închipui cum Farkas
ar fi putut ocoli acest oraş, unde se bucurase de un succes atît de promiţător,
cu un an înainte. Tot aşa de probabil este că trupa s-a oprit şi în
ţ' alte centre cu populaţia romînească, în drumul ei spre sudul ardelean (Li-
; pova?, Deva?, Orăştie?) Ne lipsesc însă informaţii pentru confirmarea
acestei ipoteze. In martie, ansamblul e la Sibiu, unde la 7 ale lunei reprezintă
Căciula sunătoare, iar la 9, Preciosa. S-au mai jucat apoi Elisena
in Bulgaria şi Soldatul fugit 46 . Spectacolele s-au dat în sala Redutei. Sînt,
probabil, cele dintîi spectacole de teatru romînesc din acest oraş. De aceea
ele au stîrnit multă vîlvă, atît printre romîni, cît şi printre saşi şi maghiari.
Ion Puşcariu, atunci student la Academia de drept din Sibiu, scrie
lui Bariţiu că apariţia trupei a fost un adevărat „fenomen"; că ea a provocat
„mişcare, curiozitate, neîncredere ochilor, bucurie, amărăciune, speranţă
şi temere". Unii se mirau de afişele teatrale în limba romînă, scrise
cu litere latine, alţii se întrebau dacă limba romînă va fi oare capabilă să
înfrunte scena. Un bătrîn sas e purtat de supţiori să vadă şi el această
minune: „teatru romînesc pe redoutul Sabiniului, apoi să moară". Sala n-a
putut cuprinde lumea care a alergat atît din oraş, cît şi de la ţară: „Aici
se vedea, luarea aminte şi privirea tuturor — scrie Puşcariu — peste cei
ce se îmbulzeau la intrare după toate satele, vineţi şi albi (cu cojoace),
a căror curiozitate se părea că-i mină cu biciul de dindărăpt, la redout..." 47 .
O apreciere critică asupra spectacolelor de la Sibiu a dat ziarul
Siebenburger Bote (nr. 20 din 11. III). Cronicarul dramatic al gazetei începe
prin a recunoaşte că, într-adevăr, teatrul ar fi un bun mijloc pentru
cultivarea limbii romîneşti, se îndoieşte însă că o societate dramatică
străină poate să-şi ia asupra ei această sarcină. El insistă apoi asupra reprezentării
Preciosei, la care a asistat. Se fereşte de a face o analiză mai amplă
a jocului actorilor, deoarece a rămas cu impresia că spectacolul n-a fost
suficient pregătit. Constată totuşi că Gyurman şi Maniu au fost mult
aplaudaţi. Se arată însă foarte nemulţumit de limba actorilor:
,,întreg publicul care, în majoritatea lui cunoştea perfect limba
valahă, de abia a putut înţelegea limbajul actorilor. S-a uzat de atîtea
cuvinte streine bizare, incît probabil că nimenea n-ar fi înţeles piesa, dacă
aceasta n-ar fi fost de mult cunoscută de public, din reprezentaţiile ei în
limba germană. Nu ştim — spune cu ironie cronicarul — dacă aceasta este
noua limbă literară valahă, dar putem asigura direcţiunea societăţii că,
în Moldova şi Muntenia, unde intenţionează să dea reprezentaţii, această
limbă, —• cel puţin de vechii boeri — nu va fi agreată. Este fără îndoială
un scop lăudabil să îmbogăţeşti şi să perfecţionezi o limbă, dar dacă zelul
exagerat ne face să uităm măsura şi necesitatea şi dacă procedăm împotriva
geniului limbii, atunci nu se dezvoltă decît un jargon."
Se critică şi punerea în scenă. Acţiunea piesei se petrece în Spania,
ţiganii din ea însă sînt mai de grabă de la Dunăre. Dar nici localizarea
n-a fost bine făcută:
Sieb. Bote, 1847, nr. 20, p. 82. CE. şi Organul Luminării, 1847, p. 46. G. Bogdan-
4 6
Duică, Un afiş teatral reproduce textual afişul spectacolului Preciosa.
Scrisoarea, datată Sibiu, 6/18 martie 1847, în Bibi. Academiei R.P.R., manuscrisul
4 7
1000, fila 238.