1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

face nici o deosebire între casa proprie {propria), închiriată {conducta),
locuită cu titlu gratuit {gratis) sau locuinţa pe care cineva o are în calitate
de oaspete (hospes) 13 .
In altă ordine de idei legea sancţiona pe autorul scrierilor injurioase
la adresa cuiva, avîndu-se în vedere, de sigur, persoanele din ordinul
senatorial, ale căror interese Sulla urmărea să le ocrotească (qui
carmen famosum in iniuriam alicuius, quo agnosci possit, composuerit) li ;
totodată legea sancţiona pe acel care atentase la cinstea unei femei sau
a unui copil de nobil {puer praetextatus) 15 . Acţiunea pe care legea o
acordă persoanei vătămate {ex lege Cornelia) are o natură juridică destul
de complicată; deşi textele vorbesc adesea de adio (acţiune) şi de
agere (a acţiona), totuşi acţiunea nu are un caracter pur privat^, după
cum nu prezintă nici toate caracterele unei acţiuni publice {iudicium
publicum), întrucît nu putea fi intentată de orice cetăţean {quisque e
populo) ci numai de persoana ofensată 17 .
Totuşi prin aceasta nu se schimbă caracterul de interes de stat al infracţiunii
şi al represiunii: procesul se judeca în faţa unui tribunal represiv
(quaestio) 1B . In această privinţă se poate găsi o asemănare între situaţia
mai sus expusă reglementată de legea Cornelia, şi legea ce sancţionează
jafurik săvîrşite de magistraţi {lex Acilia repetundarum); această lege
organizează un tribunal asemănător {quaestio) pentru judecarea unor
astfel de infracţiuni, iar acuzarea este îngăduită numai celor interesaţi,
adică persoanelor ce au fost victima jafurilor săvîrşite de magistraţi 19 .
Dig., ibidem, 2.
13
Paul, Sent., V. 4, 15.
14
Idem, ibidem, V, 4, 14: qui puero praetextato stuprum aliudve flagitium, abducto
16
ab eo vel corrupto comite, persuaserit; mulierem puellamve interpelaverit, quidve pudicitiae
corrumpendae gratia fecerit (cel ce a înduplecat pe un copil de nobil la un act de
ruşine sau destrăbălare, răpindu-1 sau mituind pedagogul său; cel ce a sedus o femeie
sau fată sau a făcut ceva spre a-i pîngări cinstea).
Textul lui Paul, Dig., 3, 3, 42, 1 ... nam etsi pro publica utilitate exercetur, privata
16
tamen est deşi [acţiunea] este intentată într-un scop public, totuşi este de natură
privată) arată că în cazul nosru — spre deosebire de alte delicte publice — acţiunea
nu puteai fi intentată decît de ofensat. De asemenea spre deosebire de acţiunile private
acţiunea ex lege Cornelia nu putea fi intentată contra sclavului vinovat (Dig., 48,2, 12, 4
în fine: Venuleius Saturninus) şi nici nu putea fi judecător — într-o asemenea acţiune
— o rudă apropiată a ofensatului, ca în acţiunile private în genere.
Cf. în privinţa fiului de familie Ulpian Dig., 47, 10, 5, 6: Illud quaeritur, an
17
pater ţilio familias iniuriam passo ex lege Cornelia iniuriarum agere possit; et placuiţ
non posse (se pune întrebarea dacă tatăl de familie poate să intenteze — potrivit
[dispoziţiunilor] legii Corneiia — o acţiune în numele fiului fsău] ce a suferit o injurie;
şi s-a ajuns la concluzia că nu poate).
Vz. în această privinţă termenul de reum recipere, ce se referă la înregistrarea
1 8
acuzaţiei de către preşedintele tribunalului (Dig., 48, 2, 12, 4); deşi termenul consacrat
era acel de nomen recipere textele folosesc şi alte expresii ca: inter reos recipere (Papinian,
Dig., 48, 5, 12 (11), 2), in reos recipere (Ven. Satur., Dig., 48, 2. 12, 1). etc. In
sensul existenţei unei quaestio vz. P. Bonfante, Storia del diritto romano, I, p. 418,
Roma 1934. Pentru textele referitoare la acţiunea criminală rezultată din infracţiune vz.
şi Cic, pro Caec, 12 şi Paul, Sent., IV, 8.
Vz. Pugliese cit., p. 133 şi urm. şi lex Acilia repetundarum în Bruns, Fontes
19
iuris romani, ed. VII, p. 55 şi urm.