1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Fonetisme ca buăr (f. I v°) 3 . bucin (f. 2 v°) „bucium", cărtulari (f.
174 r°), dascălii (f. III v°), de ca (î. 167 v°)si deaca (1. 171 /-°)„dacă", făcătoriu
(î. I v°), înblă (f. II v°), nedirepţi (f. 1 v°), să poc (î. III v°), putredeşte
(f. 29 v°), samă (î. 2 r°), smentească (f. II v°), yamaş (î. 1 r°),
viiaţa (f. II v°), vonicii (f. 1 v°) etc — sînt curente în acea epocă.
Substantivele feminine în -e au în mod obişnuit terminaţia de gendat
sg. in -ei (mărei f. II v°, chemărei i. II v°j; în schimb, terminaţia,
pentru aceleaşi cazuri, acelaşi număr, a unor substantive feminine în -ă,
ca ţară, nu e încă cristalizată. Se scrie mai ales ţărăi (domnul Ţărăi Moldovei
f. I r°), dar şi ţărăei (dat. ţărăei Machedoniei, U/i. 16 v°), probabil
.o contaminare grafică ce reprezintă pronunţarea ţârei*.
Metafonia lui e şi o, în cazurile tipice în care s-a revenit la e şi o, se
menţine în foarte puţine cuvinte, dar aceste excepţii sînt curente (de exemplu:
3 sg. grăiaşte î. II v°, 3 sg. iaste f. 169 v°, nral. noaă f. 1 r° etc). De
asemenea e frecventă forma cu o nemetafonizat, în' cîteva împrumuturi
mai noi (ca: groznic f. 379 v° etc), care — pe urmă — au diftongat şi ele
această vocală.
Pe lîngă aceste aspecte fonetice curente, uzuale şi relativ vechi, intîlnim
şi:
1) unele a rhaism e 5 , mai puţin frecvente, ca — de pildă — păstrarea
sporadică a lui -u după un grup de două consoane (un domnu f. III v°,
simtu f .1 r° „sînt" etc); menţinerea unor consoane în grupuri consonantice
de mult simplificate (gen. pl. bezdnelor f. 198 r°, 3 pl. dvarbăsc f. 94 v°,
3 pl. dvorbiră f. 250 r°) etc.
2) unele fonetisme noi, populare, care nu s-au generalizat nici
astăzi în limba literară (sâmn f. I v°, să să scape f. II v°, 3 sg. să margă
f. II v°, singur f. ÎII v°, pl. ai f. 150 v° — de la sg. an etc);
3) unele false analogii (jeate f. II v° etc);
4) unele aspecte arhaice şi regionale, în acelaşi timp, ca:
a) prezenţa lui dz, faţă de z din alte regiuni (astădzi f. 36 v°, s. pl.
dosădzi f. 36 v°, dzisa f. 37 r°, dzi f. 36 v° si dzuă f. 167 \°, îngreuiadză
f. 36 r° etc);
b) prezenta lui gi (sau g, fată de / din alte regiuni (agiunge.ni f. 35 \°,
adiutoriul f. Îl' r°, fjiudecă f. 4 v°, diudeţ f. 65 r°, dosi 63 v° etc);
5) unele fenomene regionale mai noi, ca — de exemplu — palatalizarea
labialei f în h (aceii hieri f. I v°, hiecine f. III r°, hiţi f. II r°,
are hi f. II v°, „ar fi" etc), proces care însă nu e generalizat (există unele
alternanţe ca: fiecărui f. 30 r°, tuturor fierilor f. II v°, din fire f. II v° etc).
O menţiune deosebită merită o serie de fonetisme speciale. Bunăoară:
1) prezenţa lui i in locul lui î (care e general în limba literară a epocii):
sint (f. III v°j, 3 sg. să osindească (f. 3 r°), să ne osindim (î.3v°),dinsul
3
Trimiterile la originalul Cazaniei au ca bază numerotarea toilor adoptate in ed.
critică din 1943 (Bucureşti. Fundaţia pentru lit. şi artă).
4
In schimb, în cazuri ca dat. Lucăei (f. 128°), de la Luca, dacă avem in vedere
situaţia de azi, e posibil ca realitatea fonetică să fi fost Lucăi.
5
Care ar putea fi, uneori, şi arhaisme grafice.