1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

5) articolul pronominal uniform a: toate faptele ceriului si a pămintului
(f. II v°).
6) prezenţa particulei -a la pronumele demonstrative acest, acel,
cînd acestea au funcţie atributivă şi precedă euvîntul determinat: întracasia
limbă (f. II r°), acela sămn (f. II v°), spre acesta lucru (f. III v°),
intr-acela chip (f. 2 r°), acesta împărat (11/16 r°), pre-acestea nuări (f.
27 r°) etc.
7) forme puţin obişnuite de numeral: ai treii (f. III r°) „cei de-al
treilea".
8) aspectul vechi al conjunctivului prezent al verbului a avea: să aiub
(f. 275 v°) „să am".
9) aspecte vechi de prezent optativ: 3 sg. are hi (f. II v°), 3 pl. are
putea (f. III r°).
10) imperativul prohibitiv de pers. 2 pl.. în forma lungă: nu uitare ti
(f. II r°).
11) menţinerea unor forme vechi de imperativ, de la lat. ambulare
(care altfel n'e-a dat a îmbla > a umbla): bleml (U/î. 77 r°: De veri vrea,
inpărate, blem în beserscă să-f vădz dumnedzăii tăi!) „să mergem, hai,
ha idem!" şi blemaţi! (f. 78 v°: Blemaţi iară în jidovi! „Mergeţi [duceţi-vă],
iar la jidovi!"), refăcut după blem.
Ca­
Pentru faptele de morfologie, vezi şi FL. MUREŞANU,
zania lui Varlaam, 1944, p. 113.
In sintaxă sînt de semnalat:
1) regimul acuzatival al unor prepoziţii care Cu timpul au fost înlocuite
de alte formaţii: veni oastea predur cetate (f. 173 r°), veni derept
acela loc (f. 378 v°).'
2) folosirea conjuncţiei de cu funcţie copulativă şi cu sens consecutiv
— final (dusu-,m-ăm de m-am spălat î. 168 r°) sau cu funcţie pronominală
relativă (acolo era un om de avea treidzeci şi opt de ai întru boala sa
f. 150 v°), — trăsături ale graiurilor populare.
3) tendinţa de a nu începe fraza sau propoziţia cu cuvinte auxiliare, care
se realizează prin inversiunea particulelor auxiliare ale construcţiilor verbale:
dusă-să şi să spălă (f. 168 r°), dusu*m-am de m-am spălat (f. 168 r°).
4) tendinţa, populară în unele cazuri şi mai tîrziu, de a aşeza construcţia
nominală „nume propriu de persoană + atribut apoziţional" în această
topică, cu numele de persoană înainte: întru toată olastia lui Maximilian
tnpărat (II f. 16 v°), de-acasta ne învaţă Pavel apostol (f. 129 v° — 130 r°).
Avînd în vedere numai topica, nu se poate afirma cu certitudine că
lucrarea lui Varlaam ar fi o traducere. Fraza se desfăşoară, în general,
liber, foarte natural şi e mult deosebită de fraza forţată a traducerilor romîneşti
din secolul XVI 11 . „Fraza lui [Varlaam], observa N. Cartojan, —
bogată în comparaţii pitoreşti şi expresii plastice, se desfăşoară în tipare
sintactice care nu se prea deosebesc de cele de azi" 12 .
11
Cf. N. Cartojan, Ist. Ut. romine vechi, II, 1942, p. 112.
12 Id. ib.