1956 Buletinul - Ştiinţe sociale

Foiletonul Diletanţii teatrului rominesc in Braşov, din 27 septembrie
1852 (nr. 76), pare scris de Bariţiu însuşi. El era atunci încă la Braşov.
De abia la 14 octombrie va pleca în călătoria din Occident.
Articolul începe prin menţionarea, în treacăt, a spectacolelor de diletanţi,
care au avut loc la Braşov de vreo 14 ani încoace. La reprezentaţiile
trupelor germane — spune autorul — romînii nu prea asistă bucuros,
fie pentrucă mi cunosc limba, fie pentru că nu gustă repertoriul. Ei ar
prefera:
comediile neasemănatului Molière, al cărui Tartufai, Sgircitul,
Bădăranul boierit, Pursoniac au un farmec asupra romînului pentru că piese
ca acestea sînt curată oglindă a acelei stări morale şi înţelesuale de care
şi lui îi vine a-şi bate joc."
Sînt gustate apoi vodevilurile romîneşti:
„ale căror cîntece naţionale, oricînd se auziră pe scenă, prefăcură bucuria
şi plăcerea în zgomot".
Articolul înşiră apoi spectacolele pe care le-au dat diletanţii pina la
acea dată, oprindu-se la succesul deosebit de care s-a bucurat Bădăranul
boierit. Comedia izbea în plin în parvenitismul care bîntuia serios şi in
sînul burgheziei braşovene:
„Această piesă se reprezintă la Braşov a treia oară, ea însă fu cerută
de însuşi publicul nostru, care nu se mai satura a-şi bate joc şi a rìde cu
plăcere de atîţia bădărani boieriţi, care pînă astăzi strigă ca Jurdan al lui
Molière că, mai bine să-i fi făcut Dumnezeu fără mîini şi îără picioare,
decît să fie lipsiţi de rang şi boierie; căror însă publicul le răspunde cu
glume romîneşti, aprige dar sănătoase, că este rău cînd prinde mămăliga
coajă, că boieria şi nobleţă cumpărată, ori pe bani, ori pe ifitrigă, ori pe
vînzare, iar nu pe merite adevărate, deşteaptă numai urgie şi dispreţ, iar
nu respect şi reverinţă."
După ce condamnă prejudecăţile care mai persistă încă, în legătură
cu teatrul, articolul subliniază marea menire socială a acestuia, bineînţeles
dacă i se păstrează caracterul realist şi va fi smuls din mîna speculanţilor:
„înţelepţii l-au menit dela început ca să fie numai şcoala şi oglinda,
năravurilor, ci nebunii l-au degradat la un mijloc de scandal, iar neşte traşiîmpinşi
l-au făcut loc de speculă. Teatrul este pentru ca să desfăşuri şi
să dai pe faţă patimile şi blestămăţiile omeneşti, în icoană vie, pentru ca
să Ie înfrunţi şi să le ruşinezi, să le pedepseşti aspru, bătîndu-ţi joc de
ele şi, sfărîmîndu-le prin fermecătoarea putere a ironiei şi a satirei, iară
nu pentru ca să le lauzi şi să le îngraşi. Dacă se va ţine acest scop bine
înaintea ochilor, atunci vrăjmaşii teatrului trebue să amuţească."
Acest obiectiv l-au avut înainte moldovenii: un Alecsandri, un Negruzzi,
un Mi tio, atunci cînd au dat pe scenă unele piese naţionale. „Unele
ca acestea — spune cronicarul — oaunenii noştri le pricep prea bine".
O critică mai amănunţită a spectacolelor braşovene nu va face însă,
cu toate că ar avea multe de spus; în tot cazul ea trebuie să ţină seamă
de faptul că totul se datorează unor diletanţi.
Gazeta nu mai revine asupra reprezentaţiilor, decit la 15 apr. 1853
(nr. 30). Aflăm acum că, între timp, s-au mai dat Pursoniac. Viaţa pasto-